Caz halucinant in Rusia, după ce un bărbat care a profanat mormintele mai multor copile, a ajuns în libertate, autorităţile considerând că nu prezintă niciun pericol pentru societate.

Potrivit mirror.co.uk, Anatoly Moskvin a profanat zeci de morminte ale unor fetiţe, iar apoi a recunoscut că a adunat la el în apartament trupurile neînsufleţite a 29 dintre victime. Bărbatul le-a împăiat şi le-a îmbrăcat că pe nişte păpuşi în rochiţe colorate, ciorapi, iar apoi le-a machiat pe fiecare în parte.

Bărbatul a mai mărturisit că a instalat chiar şi boxe audio în cutia toracică a unora dintre fetiţe.

A petrecut 5 ani într-un spital de boli mentale, iar acum a fost eliberat

Autorităţile au făcut descoperirea şocantă în urmă cu mai mulţi ani, atunci când au gasit în casa în care locuia cu părinţii lui, zeci de cadavre.

El a recunoscut că a profanat 44 de morminte, menţionând că îşi dorea foarte mult să le reaaducă la viaţă.

Autorităţile au stabilit că nu a existat o motivaţie de ordin sexual în spatele gestului sau.
Bărbatul a fost internat într-un spital de boli psihice timp de 5 ani, iar acum medicii sunt de părere că nu mai „prezintă un risc pentru societate”.

Mama uneia din fetiţe îşi doreşte să se facă dreptate

Natalia Chardymova şi-a îngropat fetiţa de doar 10 ani, în urmă cu 16 ani. Fetiţă ei, Olga, a fost ucisă de un dependent de droguri, în timp ce se îndrepta spre casabunicii sale.

„M-a implorat să o las să meargă singură spre bunica ei, care stătea în blocul de alături. Îmi spunea că are 10 ani şi că e mare acum. Un dependent de droguri a urmărit-o, i-a furat cerceii, iar când a încercat să fugă a lovit-o în cap cu o bară de metal”.

Ani la rândul mama îndurerată a mers la mormântul fiicei sale, fără să ştie că plângea şi vorbea cu un sicriu gol.

„Nu mi-a venit să cred când am redeschis mormântul, împreună cu poliţia, că trupul fetiţei mele lipseşte. Sicriul era gol, avea doar o spărtură pe unde el scosese trupul. Timp de 9 ani, el a trăit cu fiica mea mumificată la el în dormitor. Am avut parte de 10 ani, iar el, 9. Sunt convinsă că va continuă să facă aceleaşi lucruri, odată ce e lăsat în libertate”, a povestit, revoltată, mama uneia dintre victime.