Noi dezvaluiri in cazul triplei crime din Brasov. Avocatul Daniel Diaconu a dezvaluit ca Florin Mircea Buliga era drogat în momentul in care si-a omorat familia.

Potrivit acestuia, anchetatorii au gasit canabis în masina barbatului.

„In opinia mea, consumul de canabis a declansat starea criminala”, a declarat avocatul Daniel Diaconu, care a precizat ca barbatul a baut doi litri de apa in timpul audierilor. potrivit Observator.

Procurorul care l-a audiat pe Florin Mircea Buliga spune ca barbatul nu are nicio urma de regret. Mai mult, ucigasul este convins ca prin fapta lui si-a trimis familia intr-o lume mai buna. Susţine chiar ca a reusit sa comunice telepatic cu soţia si copiii lui dupa crima si ca acestia i-ar fi transmis ca sunt bine.