Un grav accident rutier a avut loc, noaptea trecută, pe Drumul Național 72 (DN72), la Voinești, în județul Dâmbovița.

Două autoturisme s-au ciocnit frontal, iar una dintre mașini s-a răsturnat pe plafon. În urma impactului, patru persoane au fost rănite, una dintre acestea, o tânără de 25 de ani, fiind în stare gravă.

Un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, nu a păstrat distanța regulamentară în mers și a lovit în plin un alt autoturism, care circula regulamentar, pe același sens de mers.

În urma impactului, ambele mașini au fost proiectate în afara părții carosabile, mașinile suferind avarii serioase. Toți cei patru accidentați au vârste cuprinse între 20 și 25 de ani. Cel mai grav este o tânără de 25 de ani, ce se află în stare gravă la spital.

În cauză a fost întocmit dosar penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluție legală prin unitatea de parchet competentă, informează Realitatea de Dâmbovița.

În urmă cu aproximativ un an, în același județ, a avut loc un alt grav accident rutier. Atunci, însă, un microbuz şi un autobuz au fost implicate într-o coliziune.

Loading...