Un bărbat a cerut sfatul expertei în relații pentru The Sun.

„Am 48 de ani, iar logodnica mea are 39. Recent a fost ziua mea de naștere, iar iubita mea a dat o petrecere. Fiul ei de 22 de ani și fiica ei de 18 au fost si ei acolo, iar ambii locuiesc în casă cu noi.

După petrecere, m-am așezat pe canapea. Am adormit, dar în mijlocul nopții m-am trezit că cineva îmi face s*x oral. Bănuiam că este viitoarea mea soție, dar am fost șocat e când am ridicat pătura, și am văzut că era fiica ei. M-a sărutat ca să mă oprească să spun ceva. Apoi s-a urcat pe mine și am făcut s*x. De atunci, facem asta aproape zilnic. Am încercat să pun capăt aventurii ,dar ea mi-a spus că va fi atât de supărată, încât sigur îi va spune mamei ei. Mi-e frică că logodnica mea va afla si se va despărți de mine.”

Deidre, expertă în relații, i-a răspuns: „Nu încerca să dai vina pe o adolescentă sau să o folosești ca scuză pentru a continua aventura. Ai vârsta și experiența necesară să știi mai bine.

Spune-i fiicei că aventura trebuie să se oprească imediat. Chiar dacă ai fost flatat, experiența ridică multe semne de întrebare în legătură cu relația ei cu mama. Spune-i că dacă secretul se va afla, ea va avea cel mai mult de suferit.”

Loading...