Simona Pătruleasa
Simona Pătruleasa

Simona Pătruleasa, amintiri din copilărie. Prezentatoarea știrilor de la Kanal a rememorat pentru Libertatea, cu prilejul zilei de 1 Iunie, Ziua Copilului, momente trăite pe vremea când avea vârsta fetiței ei, Ingrid, care în toamna anului trecut a intrat în clasa 0. A făcut-o cu drag, pentru că, spune ea, “am avut o copilărie frumoasă”.

Simona a avut noroc să aibă un frate apropiat de vârsta ei, Adi, așa că a avut un partener de năzbâtii “de nădejde”. De altfel, Adi e și protagonistul uneia dintre cele mai amuzante amintiri din copilăria vedetei de la Kanal D.

Simona Pătruleasa, amintiri din copilărie: “Părinții nu au fost foarte fericiți și ne-au muștruluit, dar noi eram foarte mândri de isprava noastră”

“Cred că aveam 6 sau 7 ani când mie și fratelui meu mai mare cu un an, Adi, ne-a venit ideea de a deveni oameni de afaceri, pentru că aveam poftă să mâncăm un tortuleț de ciocolată care costa, îmi amintesc și acum, 10,25 de lei, la cofetăria din colț. Când veneam de la școală eram singuri, părinții erau la serviciu și nu aveam bani la îndemână. Ne-am tot gândit cum să facem rost de bani, borcane să vindem nu mai aveam, pentru că le valorificasem deja și ne-am gândit să vindem sacul de mere pe care îl adusese bunicul nostru. Ne-am dus peste drum, la colțul străzii noastre, unde, de obicei, veneau bătrâni care vindeau diverse fructe și legume. Am făcut și noi grămăjoare de câte cinci mere, întocmai cum am văzut la ceilalți, și le-am vândut pe toate. Îmi amintesc că părinții nu au fost foarte fericiți și ne-au muștruluit, dar noi eram foarte mândri de isprava noastră. Am făcut ceva bani cu merele alea, pentru că suma câștigată ne-a ajuns de tort, ne-am luat și înghețată și tot ne-au mai rămas niște bănuți!“ a povestit Simona, care înainte de a ajunge vedetă TV a profesat ca învățătoare și a trăit dintr-un salariu modest.

Citeste si :  Dana Rogoz a fost bătută pe strada, în copilărie. Agresoarea i-a scris acum pe Instagram
Loading...