Avem detaliile împăcării dintre Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp! Ce condiții a pus artista manelistului pentru a forma din nou un cuplu

0
278

Împăcarea dintre Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp este, pare-se, mai dulce ca niciodată, cei doi profitând de zilele libere pentru a merge în Elveția, să se bucure de iarnă și de peisajele de vis de pe acolo.

Evident, între cei doi, zilele acestea, s-au purtat negocieri cât se poate de serioase, Carmen de la Sălciua având o serie de condiții ”grele” pentru Culiță Sterp, cu atât mai mult cu cât ultima perioadă a fost extrem de agitată pentru amândoi.

Detaliile împăcării dintre Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp!

Ajunși în Elveția alături de sora și de cumnatul manelistului, Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp au avut o discuție cât se poate de serioasă cu privire la viitorul lor.

Senzuala artistă fiind extrem de fericită că fostul ei soț i-a acceptat toate condițiile pentru a reuși să aibă împreună o relație serioasă și care să nu fie marcată de scandaluri așa cum s-a întâmplat în trecut.

Evident, după ce Culiță Sterp i-a acceptat toate condițiile, Carmen de la Sălciua a fost mai fericită ca niciodată și a împărtășit cele obținute cu cei apropiați ei.

Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp

”Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp au decis să meargă, din nou, la Biserică, să își sfințească verighetele la care au renunțat după divorț. Ea este convinsă că dacă va face acest pas, lucurrile se vor liniști între ei, mai ales că ea este foarte credincioasă.

După ce vor face acest pas și vor fi, din nou, uniți în fața lui Dumnezeu, iar apoi se vor muta împreună Carmen vrea să treacă la următorul pas, iar Culiță pare chiar încântat de idee. M;ai exact, carmen își dorește un copil, simte că ar fi momentul și este convinsă că nu va lipsi prea mult de pe scenă.

Iar Culiță a acceptat tot ce a cerut Carmen, de aceea au și decis să se afișeze atât de mult în vacanță, deja ei o numesc lună de miere”, ne-a spus, în exclusivitate, o persoană apropiată de cei doi.

Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp, divorț cu scandal și împăcare discretă

După ce au apărut primele imagini de la ziua de naștere ale frumoasei Carmen de la Sălciua, publicate în exclusivitate, în care Culiță Sterp părea să fie amfitrionul petrecerii, cei doi au refuzat să comenteze relația pe care o au timp de câteva săptămâni.

Într-un final, după îndelungi negocieri, cei doi au recunoscut că sunt împreună. De altfel, au aflat reporterii, între Culiță Sterp și Carmen de la Sălciua se purtau discuții, pe ascuns, cu câteva săptămâni înainte ca relația lor să se concretizeze.

”Carmen și Culiță vorbeau pe ascuns, la telefon. Bănuiesc că el a contactat-o pe Carmen, iar ea a fost fericită că s-a întâmplat așa. Au vorbit destul de mult, o făceau de fiecare dată când aveau câteva momente libere, de singurătate. Atunci au deschis discuția despre împăcare, iar Carmen i-a pus câteva condiții”, a spus, în exclusivitate, o persoană apropiată din preajma celor doi.

Carmen de la Sălciua

Mai mult decât atât, pentru a o convinge pe Carmen de la Sălciua de intențiile sale cât se poate de onorabile, Culiță Sterp a făcut și o serie de gesturi care i-au dovedit artistei că nu se joacă. 

”A avut grijă să o lase mai moale cu Plușica, să nu se mai vadă cu ea. Carmen a văzut că fostul ei soț nu glumea cu privire la relația pe care și-o dorește cu ea, așa că a început și ea să se schimbe față de Cosmin Isăilă, să răcească treptat relația.

Apoi au discutat despre viitorul lor împreună, iar Carmen i-a cerut un lucru cât se poate de simplu lui Culiță: să nu o mai înșele vreodată. Iar el a jurat că nu va mai călca strâmb și a plusat mărturisindu-i că se gândește la o familie mare alături de ea.

Carmen, când a auzit de asta, i-a și dat papucii lui Cosmin Isăilă și s-a întors la Culiță. Normal, Culiță a făcut, între timp, toate demersurile pentru a-și liniști familia, mai ales că cei din partea lui au făcut-o praf pe Carmen când era în divorț de el”, a mai spus sursa citată despre ce se petrecea între Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp.