1226 3 Spitaluljudetean
SAMSUNG CAMERA PICTURES

O femeie de 33 de ani din Topoloveni (jud. Argeș) a fost chiuretată la lumina telefonului la Spitalul Județean din Argeș, informează epitesti.ro. Medicul susține că improvizația era necesară în condițiile în care lampa din sala de operații se arsese, iar intervenția era urgentă deoarece pacienta avea sângerări. Femeia însă îl acuză că a fost umilită pe masa de operații.

UPDATE 12 decembrie, ora 11:15: Medicul Mihail Robert Ionescu de la Spitalul Județean de Urgență Argeș este cercetat disciplinar după ce a făcut un avort la lumina telefonului mobil, notează Mediafax.

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, a declarat că a fost demarată o anchetă internă în acest caz.

„În timpul unui chiuretaj s-a ars un bec în cabinet. La momentul respectiv a găsit soluţia cea mai bună, a recurs la lumina de la lanterna telefonului. A făcut un bine, a putut continua actul operator. A fost declanşată o anchetă internă, este cercetat disciplinar. Ne-am autosesizat”, a declarat Costin Ştefan, conform sursei citate.


Femeia însărcinată a fost adusă cu ambulanța la spital, la secția de obstetrică-ginecologie deoarece avea sângerări, iar chiuretajul era necesar. Cum lampa din sala de operații era defectă, operația a fost făcută la lumina telefonului mobil al unei asistente.

Femeia susține că medicul Mihail Robert Ionescu ar fi făcut operația fără anestezie și ar fi folosit un limbaj deplasat în timpul intervenției.

”Mai făcea și mișto. Îi zicea doctorul asistentei dacă este performant telefonul, rezistent la praf, rezistent la umiditate… ”De ce, domnule doctor?” ”Păi s-ar putea să ți-l ud și dacă se strică, cine ți-l plătește? Eu sau doamna pacientă care nu știe când să vină la consult?”, a relatat femeia.

Șeful secției de ginecologie, Marcel Buzatu, susține că urgența intervenției justifică folosirea luminii de la telefonul mobil și a respins acuzația potrivit căreia medicul ar fi făcut operația ”pe viu”, fără anestezie.

Pe de altă parte, Buzatu a refuzat să comenteze discuția avută de medic în timpul avortului. ”Dacă s-a comportat de maniera asta, este sub demnitatea unui doctor”, a mai spus șeful secției.

Loading...