Bătălie în PSD între Viorica Dăncilă și Carmen Dan. Ce spune fostul premier

0
432
Viorica Dancila Carmen Dan 1024x614 1

Viorica Dăncilă se confruntă cu fostul ministru de interne Carmen Dan, iar bătălia se dă în partid. Miza este conducerea Organizației pentru femei, unde a ajuns temporar Dăncilă după ce a fost debarcată din funcția de președinte al PSD, în Comitetului Executiv din 27 noiembrie.

Carmen Dan nu o vrea pe Viorica Dăncilă în fruntea femeilor din
PSD, iar asta după ce fostul premier a revocat-o de la conducerea
Ministerului de Interne, în urmă cu câteva luni. Primul Comitet
Executiv al femeilor din PSD, sub conducerea Vioricăi Dăncilă, s-a
încheiat vineri, după amiază iar ședința a fost tensionată.

Viorica Dăncilă spune însă că apreciază competiția, chiar și din partea lui Carmen Dan, și nu îi este teamă, potrivit B1TV.

„Mi-ar place să candideze nu numai Carmen Dan, oricine, că asta e democrația. Nu aș vrea să fiu candidat unic. În fond, încrederea colegelor va fi cea care va stabili cine va conduce în următoarea perioadă organizația de femei.

Știți, de foarte multe ori e ușor să critici, să arunci vina pe celălalt, să vezi la celălalt anumite defecte sau decizii greșite, dar cred că ar trebui să ne facem în primul rând o analiză a propriului comportament, ce am făcut, ce nu am făcut pentru partid și când spun asta nu mă refer la aspecte ce arată că avem o dublă apreciere” a declarat Viorica Dăncilă.

Întrebată în legătură cu atitudinea lui Paul Stănescu,
liderul social-democrat care a spus că vrea să rămână prieten cu
Dăncilă, dar apoi a acuzat-o de blat cu Iohannis, aceasta a
răspuns:

„Nu știu ce s-a întâmplat. Eu iau doar lucrurile bune,
n-aș vrea să mă gândesc la aceste lucruri. Pentru mine e
important ca PSD să meargă înainte. Am ținut partidul unit în
momente dificile și sunt convinsă că și Marcel Ciolacu va ține
partidul unit în continuare”.