Calendar ortodox 17 aprilie 2019. Biserica Ortodoxă face pomenirea, în ziua a şaptesprezecea din luna aprilie, a Sfântul Simeon cu însoţitorii săi Avdela preotul, Gotazat, Fusic şi alţii o mie o sută cincizeci.

Sfântul Simeon, episcopul Persiei, a pătimit pentru Hristos împreună cu peste o mie de creștini în anul 341. Tot atunci au primit moarte muceniceasca Sfinții Audel și Anania, precum și Ustazan, eunucul împăratului persecutor.

 Fusik(un fucționar imperial creștin) l-a întărit pe preotul Anania, în timp ce acesta se află cu capul pe butuc, zicându-i: „Nu te teme, părinte, ci închide doar ochii și fii tare, și Domnul te va binecuvînta cu vedera Luminii celei cerești.” În acel moment, împăratul însuși, văzând că este creștin, i-a omorât pe Fusik și pe fiică acestuia, Asikitria.

Sfântul Simeon i-a întărit pe creștinii persecutați, că nu cumva aceștia de frică morții să se lepede de Hristos. La sfârșit, după ce și-a văzut turmă încheindu-și cu cinste viață pe acest pământ, i s-a tăiat și lui capul. (crestinortodox.ro)

Tot în aceasta zi sunt pomeniți:

-Preacuviosului Acachie, episcopul Melitinei. 
-Sfântului mucenic Adrian; 
-Sfântului Agapet, papă al Romei; 
-Sfântului Macarie, Arhiepiscopul Corintului;

Toparul Sfântului Simeon. Calendar ortodox 17 aprilie

„Îndreptător credinței și chip blandetilor, învățător înfrânării te-a arătat pe ține turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru această ai câștigat cu smerenia cele înalte, cu sărăcia cele bogate. Părinte ierarhe Simeon, roagă pe Hristos Dumnezeu că să mântuiască sufletele noastre.”

Loading...