Ce capcană i-au întins polițiștii agentului pedofil, pentru a-l aresta

0
875
4 5 Actu 2018 01 08 Suspect Pedofilie 1631
Polițiștii i-au întins o cursă lui Eugen Stan, pentru a-l prinde

Agentul Eugen Stan, suspectat de pedofilie, după ce a agresat sexual doi copii într-un lift de bloc, a fost arestat luni, 8 ianuarie. Toți se întreabă de ce a fost nevoie de atât de mult timp pentru a fi recunoscut de colegii săi de muncă, deși au circulat imagini cu el în mod constant.

Eugen Stan (47 de ani) este agent la Brigada de Poliție Rutieră (BPR) din Capitală, fiind suspecat și pentru alte cazuri de pedofilie. Probele rezultate în urma analizelor arată că este autorul unui viol asupra unei minore, produs în urmă cu șase ani, informează Adevărul.

Se ridică numeroase semne de întrebare cu privire la modalitatea în care a fost prins, deși au trecut mai bine de 48 de ore la infracțiunea comisă și, cu toate că presa a difuzat constant imagini clare cu suspectul, colegii săi de serviciu l-au recunoscut destul de târziu.

Se pare că agentul Eugen Stan ar fi fost prins printr-o cursă care i-a fost întinsă de colegii de la BPR. Când unii dintre ei l-au recunoscut, într-un final, în imagini, i-au alertat pe anchetatori. Pentru că nu au știut cum va reacționa atunci când va fi reținut, polițiștii de la Omoruri au apelat la următoarea strategie: l-au chemat la discuții la sediul Poliției Capitalei pe Comisarul Rene Vornicu, dar i-au sugerat să vină cu mașină și șofer. Când mașina comisarului a intrat în curtea Poliției, suspectul a fost imobilizat, relatează sursa citată.

Cei doi copii, în vârstă de cinci, respectiv nouă ani, au fost agresați sexual vineri, 5 ianuarie, în liftul blocului din prelungirea Ghencea, în care locuiau. După e au scăpat de suspect, copiii s-au întors la părinți și le-au povestit ce au pățit. Îngroziți, părinții au depus plângere la Secția 22 din Capitală.