Loredana şi-a surprins fanii. Aceștia au comentat că, în ciuda machiajului, diva nu prea arată ca în fotografiile de pe internet
Loredana şi-a surprins fanii. Aceștia au comentat că, în ciuda machiajului, diva nu prea arată ca în fotografiile de pe internet

A stârnit adevărate controverse cu pozele postate pe reţelele de socializare. Unele persoane au acuzat-o pe Loredana Groza că şi-a operat faţa, altele au blamat-o pentru că ar folosi aplicaţii inteligente care o întineresc şi o fac de nerecunoscut. Fotoreporterii Click! au surprins-o pe celebra artistă şi ţi-o arată aşa cum nu este pe Instagram sau Facebook.

O recunoşti? Este o artistă extrem de talentată, cu o voce inconfundabilă, pe care dacă o auzi, nici nu trebuie să te uiţi la faţa ei ca să îţi dai seama cine cântă. La cei 49 de ani pe care îi împlineşte pe data de 10 iunie, Loredana Groza arată bine, are un corp bine lucrat şi tonifiat cu ajutorul sportului, şi un chip îngrijit specific vârstei sale.

Concertul artistei a fost, ca de obicei, un succes

Nu mai arată ca în filmul ”A doua cădere a Constantinopolului”, dar multe doamne au încă de ce s-o invidieze! Fotoreporterii! au surprins cele mai recente imagini cu diva la un concert susţinut pe data de 19 mai în Crângaşi, alături de bandul Agurida. Dincolo de faptul că aceasta a făcut un super show aşa cum obişnuieşte, a dansat şi a arătat impecabil în hainele sale de scenă, având o vervă specifică unei fete de 20 de ani, oamenii au văzut-o pe scenă pe adevărata Lori, cu chipul ei nemodificat de aplicaţii inteligente.

Aşa arată pe net

Diferenţa dintre Lori pe scena din Crângaşi, şi Lori de pe Instagram sau Facebook este una colosală şi a stârnit reacţii aprige din partea internauţilor care s-au împărţit în două tabere. Pozele pe care şi le postează o arată cu o faţă de porţelan, fără nici măcar un rid de expresie, motiv pentru care unii au spus că artista se foloseşte de aplicaţii menite să şteargă cel puţin 20 de ani, iar alţii au spus că s-a operat la medicii esteticieni. “Secretul fumuseţii nu stă în operaţii. Nu ne naştem perfecţi, nimeni nu e. Trebuie să avem dorinţa de a fi mai frumoşi şi nu doar fizic. În fiecare zi meditez şi mulţumesc pentru aceste daruri şi pentru oamenii din viaţa mea”, a spus de curând Loredana Groza, în cadrul unui interviu.

O micşorare de nas, buze mai pline şi ridurile înlăturate sunt intervenţiile vizibile făcute la nivelul feţei, şi alte tratamente noninvazive menite să o arate mai tânără pe Loredana, însă un lucru este cert, pozele de pe Internet sunt clar “photoshopate”! Ceea ce nu s-a schimbat la Loredana de mai bine de 30 de ani încoace este vocea! Talentul nu i-l poate lua nici vârsta, nici medicul estetician şi nici Photoshop-ul.

Vica Blochina și-a recunoscut intervenţiile estetice

Vica Blochina

În august împlinește 45 de ani și arată foarte bine. Ce-i drept, intervențiile estetice o ajută pe Vica Blochina să se mențină în formă, iar ea a recunoscut acest lucru, spre deosebire de alte vedete. Și-a mărit sânii, și-a  mărit fesele, apoi a apelat la estetician pentru mai multe intervenții la nivelul feței: micșorarea nasului, lifting, blefaroplastie și alte injecții cu ajutorul cărora a șters niște riduri.  ”Eu vreau să arăt bine și da, îmi fac operații estetice”, ne-a spus Vica.

Mihaela Rădulescu a exagerat cu operaţiile

Mihaela Rădulescu

La 49 de ani, Mihaela Rădulescu a trecut prin numeroase intervenţii de ordin estetic, unele vizibile şi recunoscute, altele mai puţin sesizabile, despre care diva nu a dat prea multe detalii. Imaginile cu vedeta din ultimii ani au fost analizate de medicii plasticieni care au ajuns la o concluzie clară. Și-a micșorat nasul, și-a injectat pomeții, și-a făcut lifting facial, apoi și-a mărit sânii cu jutorul silicoanelor. După cum s-a zvonit în repetate rânduri, diva și-ar fi scos două coaste pentru a avea o talie mai subțire.

Loading...