Ce le-a spus anchetatorilor tatăl care este acuzat că și-a omorât fata de 14 ani. Varianta n-a fost crezută de nimeni

0
575
Img 1 10

Costel Bighiu, bărbatul de 47 de ani din comuna Săcele, județul Constanța, care este acuzat că și-ar fi ucis fiica în vârstă de 14 ani, susține că aceasta s-a sinucis în fața lui și că el n-a avut cum s-o oprească.

Bărbatul, care a stat în comă câteva zile, a fost adus ieri pentru prima oară cu propunerea de arestare preventivă. El va petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor, a anunțat observator.tv.

Costel Bighiu a susținut că fata s-a sinucis inectându-și un insecticid foarte puternic. Anchetatorii au ajuns la concluzia că aceasta a fost sugrumată.

„Tribunalul Constanța a dispus arestarea pentru o perioadă de 30 de zile a inculpatului pentru omor calificat. Inculpatul susține o versiune care să îl exonereze de răspundere penală.

A declarat că a fost martor la sinuciderea victimei, însă ancheta a demontat situația relatată de acesta și am ajuns la concluzia certă că el este autorul infracțiunii de omor, pe care a comis-o prin sugrumare. Victima a murit prin asfixie mecanică”, a declarat Gill Julien Grigore, prim-procurorul Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.

„Dacă el a crezut așa de cuviință, să-și omoare propriul copil”

Înțepăturile din jurul gâtului fetei, pe care tatăl susține că aceasta și le-a făcut când s-ar fi injectat, nu au avut niciun rol în moartea fetei.

„Acele înțepături nu au nicio relevanță judiciară, nici medico-legală. Sunt superficiale, subcutanat, nu au produs niciun efect în organismul ei. El se apără afirmând că a asistat la momentul în care ea s-a sinucis injectându-și o substanță otrăvitoare. Spune că nu a avut timpul necesar să intervină”, a completat procurorul.

„Normal că a meritat să fie arestat. Și-a meritat soarta. Dacă el a crezut așa de cuviință, să-și omoare propriul copil… Nu cred că fata mea a făcut așa ceva (n.r. – tatăl Elenei le-a declarat anchetatorilor că de fapt fata s-ar fi sinucis și că el nu a putut să o împiedice să-și ia viața). Trebuia să lase un semn, trebuia să zică ceva. Nu cred”, a spus Mihaela Macioc, mama fetei decedate.