Cercetările la casa lui Dincă au fost reluate azi după ce acesta a oferit noi indicii. Vor fi verificate și gropile betonate din curtea sa

0
792
Gheorghe Dinca

Purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime, a declarat astăzi, la Caracal, că vor fi cercetate toate zonele din curtea locuinţei lui Gheorghe Dincă, de către echipe complexe.

Potrivit acesteia, Dincă a oferit noi indicii care vor fi verificate. Printre cele controlate sunt şi gropile de beton.

Purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime:

„A mai oferit noi indicii care vor fi valorificate şi verificate în cadrul anchetei. Nu pot spune la acest moment (ce indicii – n.r.). Noi am solicitat de ieri mandat de percheziţie domiciliară”, a afirmat Porime.

Astfel, în baza unui nou mandat de percheziţie s-a intervenit în această dimineață la domiciliul inculpatului, urmare a preluării dosarului de la DIICOT Craiova la Structura Centrală.

Se va efectua o cercetare criminalistică complexă şi amănunţită, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei, Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, Institutul Naţional de Criminalistică, precum şi cu Serviciul Criminalistic din Poliţia Capitalei.

Vor fi sectorizate toate zonele și vor fi cercetate cu echipe diferite. De asemenea, vor fi verificate şi gropile betonate din curtea sa.

Procurorii DIICOT au reluat vineri cercetările în cazul crimelor de la Caracal, făcând verificări la casa lui Gheorghe Dincă, care a fost adus tot astăzi la casa din Caracal, sub escortă, şi participă la cercetări alături de procurorii DIICOT, dar fără avocatul din oficiu al lui Dincă, Bogdan Alexandru.

Suspectul a fost dus sub escortă de la Arestul Central din Capitală înapoi la casa din Caracal.

Gheorghe Dincă a fost audiat din nou, noaptea trecută, de către procurorii DIICOT București, cei care au preluat ancheta, bărbatul menţinându-şi declaraţiile anterioare, în care a recunoscut că le-a ucis pe cele două fete.