Uniunea Barourilor anunță că persoana care l-ar fi ajutat pe Matteo Politi să obțină documentele necesare practicării profesiei de medic în România nu ar figura în Tabloul Avocaților.

„Numele care se vehiculează în spațiul public nu apare în tabloul avocaților din România. Nu putem face, încă, referințe la acest nume, deoarece este o anchetă în curs, în care nu știm exact ce s-a întâmplat. Dacă persoana respectivă s-a prezentat drept avocat sau drept mandatar al italianului. Verificat în tabloul avocaților … nu apare. Deci, acea persoană nu este avocat”, a declarat Monica Cercelescu, director de comunicare Uniunea Națională a Barourilor din România, citată de Europa FM.

Poliția anchetează încă din noiembrie o reţea specializată în falsificarea de documente pentru cei care vor să lucreze avocați, chiar dacă nu fac parte din barouri. Este vorba de o fabrică de falși avocați care începe din Italia, Spania și ajunge și în România.

„Avocatura falsă e o practică destul de veche în România. Uniunea națională a Barourilor a avut mai multe procese prin care a încercat să desființeze aceste ONG-uri care practicau o avocatură falsă. Am câștigat în instanță, dar ele continuă să existe. S-au luat niște măsuri. Am făcut legături cu instanțele, să caute în tabloul avocaților absolut orice avocat, astfel încât este mai greu să practici avocatura falsă la instanțe și parchete, dar probabil că se poate la alte instituții”, explică reprezentanta Uniunii Barourilor.

Citeste si  Marina Almasan A SPUS ADEVARUL despre relatia dintre fiul Zinei si Botezatu: „Nu odata l-am surprins pe Catalinul Zinei, cel oficial, uitandu-se..”

Libertatea a dezvăluit că, de un an de zile, un fals medic de chirurgie plastică lucrează la patru clinici din București. Reporterii au descoperit că Direcția de Sănătate Publică, din subordinea Ministerului Sănătății, i-a dat aviz escrocului italian Matteo Politi, care a ajuns să opereze de zeci de ori în România, chiar și la Spitalul privat Monza, deși nu are studii de Medicină.

Escrocul a fost prins miercuri dimineața, când încerca să iasă din țară cu trenul, prin Vama Curtici. Aseară, Judecătoria Sector 1 a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a italianului care se prezenta drept chirurgul estetician Matthew Mode, școlit la o universitate prestigioasă din Statele Unite.

Loading...