Codul Rutier prevede că şoferii depistaţi cu o alcoolemie de până la 0,40 mg/ litru alcool pur în aerul expirat se aleg cu suspendarea permisului timp de şase luni şi cu o amendă care poate varia de la 21 la 50 de puncte. În cazul în care este depăşit acest nivel de alcoolemie, încep problemele penale.

Dacă au o alcoolemie de 0,40 g/l alcool pur în aerul expirat sau chiar mai mare, şoferii riscă între unu şi cinci ani de închisoare sau pot primi o amendă penală.

Atunci când sunt prinşi băuţi la volan de către poliţişti, şoferii trebuie să ştie că există o serie de proceduri. După ce sunt verificaţi cu etilotestul, aceştia sunt transportaţi la spital, unde li se recoltează probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Analizele medicale reprezintă probe de incriminare penală în instanţă.

Potrivit specialiştilor, alcoolemia variază de la un șofer la altul și depinde, în principal, de masa corporală. De exemplu, un șofer care are o masă corporală de 70 de kilograme și bea un litru de bere, va avea o alcoolemie de 0,57 de grame la mie. Motivul: un litru de bere echivalează cu ingerarea a 50 de grame de alcool pur. Valoarea se înmulțeşte cu coeficientul de 0,8, iar rezultatul se împarte la 70 (de kg).

Specialiştii mai spun că, la persoanele care beau pe stomacul gol, valoarea maximă a alcoolemiei se atinge în 20-30 de minute, deoarece metabolismul este mai rapid şi alcoolul ajunge mai repede în sânge. În schimb, cei care au băut dar au şi mâncat vor avea surpriză să înverzească fiolă cel mai puternic la 1,5 – 2 ore după ce au băut, deoarece abia atunci ating alcoolemia maximă.

Indiferent de felul băuturii consumate, de starea de oboseală a persoanei sau dacă aceasta a mâncat înainte sau nu, eliminarea alcoolului din organism se face cu 0,15 grame la mie pe oră. Singurul factor care poate grăbi oarecum eliminarea este exerciţiul fizic intens, dar, chiar şi aşa, viteză de eliminare nu poate fi mai mare de 0,20 grame la mie pe oră (cu 30% mai repede).

Poliția Română recomandă șoferilor să nu consume băuturi alcoolice înainte de a se urca la volanul oricărui autoturism. Ei nu ar trebui să se bazeze pe faptul că o doar de la o singură bere nu vor fi depistați de organele de ordine.