Confesiunea Iuliei Vântur: „M-am simțit și neapreciată, și neiubită, nerespectată și respinsă”

0
1016
Iulia Vantur1

Iulia Vântur a mărturisit că a avut momente în viața sa când nu s-a simțit iubită, apreciată și respectată.

Într-un interviu pe care l-a acordat pentru andreearaicu.ro, Iulia Vântur și-a deschis sufletul și a vorbit despre acele momente din viața ei când nu s-a simțit deloc apreciată sau iubită.

„Am avut momente în care m-am simțit și neapreciată, și neiubită, nerespectată și respinsă, am trecut și eu prin toate acestea…

…Le-am vindecat prin diverse terapii și conștientizări, meditație și analiză a mea personală. Mi-am dat seama că de cele mai multe ori oamenii relaționeaza din durere, din propriile lor slăbiciuni și neîmpliniri și se raportează la alți oameni prin prisma acelor dureri. De multe ori, când m-am simțit respinsă sau neiubită, nu era pentru ca omul respectiv asta îmi exprima, ci pentru că eu, în momentul respectiv, aveam acea durere pe care apăsam ca pe un buton. Majoritatea bolilor ăstora emoționale pe care le avem, le avem din copilarie. De asta e foarte important ca atunci când cineva reactioneaza într-un fel care te doare să te gândești: oare chiar asta voia persoana respectivă sau e durerea mea mai veche, care a fost acolo să mă determine să privesc situația prin prisma ei și să nu percep corect realitatea?”, a declarat Iulia Vântur.

Întrebată ce a făcut și ce ar face în numele iubirii, vedeta a răspuns:

„Dar ce nu am făcut? M-am abandonat. M-am abandonat total și am uitat de mine, asta am făcut în numele iubirii, și cred că este cel mai mare preț pe care-l poți plăti. Să renunți total la tine…

…Aș oferi din ceea ce sunt eu, dar păstrându-mi individualitatea. Pentru că numai atunci poți să oferi sentimentele acelea adevarăte. Uite, în India am mai învățat un lucru: dragostea necondiționata. Pentru că toți avem așteptările noastre, ne creăm niște povești în capul nostru, trăim cu ele, vedem toate filmele astea și ni se pare că iubitul nostru trebuie să facă exact așa cum am văzut noi la televizor. Să pună lumânările exact așa, în directia aia, și florile să aștepte pe pat exact pe colțul ala, că așa am văzut noi imaginea perfectă. Dar oamenii sunt atât de diferiți, au așteptari diferite, idei diferite. Trebuie să știm să înțelegem ce suntem noi cu adevărat si să îl înțelegem și pe celălalt, exact așa cum e el. Asta e, cred, cea mai mare provocare într-o relație”.

Iulia Vântur are 38 de ani. A fost prezentatoare de știri și a moderat show-uri de succes precum Dansez pentru tine și Ferma Vedetlor, de la Pro TV. De câțiva ani, Iulia Vântur s-a mutat în India, acolo unde are o carieră ca model, actriță și cântăreață. Iulia Vântur va prezenta ediția 2018 a Festivalului Cerbul de Aur, după ce se vehiculase că spectacolul va fi prezentat de Mădălina Ghenea. În plan personal, Iulia Vântur a avut o relație cu muzicianul Marius Moga, iar de ceva timp se spune că ar trăi o poveste de dragoste cu starul bollywoodian Salman Khan.