Ați fost vreodată încătușate de sex, secate de voință și lipsite de discernământ? Eu am fost! După ce m-am îndrăgostit de un bărbat pe care l-am numit din prima clipă, Dracu-Gol. 

Dragi cititoare ale revistei, trag nădejdea că nu sunteți la vârsta majoratului. Sper că ați depășit demult anii primei tinereți. Ca să înțelegeți pasiunea târzie care te zguduie ca un uragan trebuie să fi trecută suficient prin ciurul vieții. Când l-am cunoscut pe el aveam aproape 40 de ani, aveam copiii mari si soțul deja cărunt și obosit. Nici eu nu eram departe de acest tablou.

Nimic nu mă scotea din rutina și ritmul meu. Viața de familie era liniștită, ne cunoșteam tabieturile, ne bucuram de vacanțe, copiii creșteau sub ochii noștri, iar viața trecea prin noi cu bune și rele. Într-un weekend la munte l-am cunoscut pe cel care mi-a modificat definitiv viața clădită până atunci. 

Eram cu familia, soțul și copiii cazați la ……., în apropiere de Brașov. La pensiunea din zonă ne așteptau prietenii noștri care ne însoțeau mereu la grătare, petreceri și vacanțe. Când am ajuns noi vineri seara, focul era deja pregătit pentru fripturi, mici și cârnați, iar mai spre seară, la un pahar de vin rece a coborât și proprietarul pensiunii să ni se alăture.

Ori că a fost vinul, ori că a fost oboseala, cert e că după ce am făcut cunoștință cu acest domn, am simțit nevoia să mă așez. Nu mai puteam sta în picioare. M-am scuzat și m-am dus să-mi dau cu apă pe față în toaleta frumos amenajată de la parterul pensiunii. Când am ieșit, după ce mi-am aranjat șuvițele blond-cenușii care-mi încadrau fața, și cu obrajii reci de la apa de munte, aproape m-am izbit de el, de domnul proprietar, care m-a ținut de mijloc să nu cad, cu fața indecent de aproape de fața mea și cu ochii țintuindu-mă fix de parcă ar fi vrut să-mi vadă mișcarea atomilor din celule. Am deschis gura să mă scuz, dar n-am vrut să mai spun nimic, pentru o secundă mi s-a părut insolență apropierea acestui bărbat necunoscut.

A doua zi, încă năucită, am fost singura din grup care a refuzat să meargă la plimbare prin centrul Brașovului, adevărul e că fusesem destul de tăcută și nu-mi stă în caracter să fiu așa. Păream bolnavă. Copiii au plecat și ei cu soțul meu și toată pensiunea părea pustie. Părea. Aproape că nu mai contează cine a căutat pe cine prin camerele goale…. cert e că, fără discernământ, torid și răvășitor am ajuns să fac dragoste cu bărbatul necunoscut până la epuizare.

Până dincolo de puținul de rațiune care-mi mai rămăsese. Dacă îmi spunea cineva că voi ajunge să fac așa ceva, mă închinam cu ambele mâini. Nici măcar nu știam că eram capabilă să simt acei fiori, să mă rup în o mie de bucăți în timpul orgasmului și să mă refac la loc, lin și firesc. Să fiu atât de docilă și pasională și să mă las frământată de sus până jos, de mâinile unui bărbat de care nu știam nimic. Să-l simt cu toată ființa cum alunecă în mine ca și cum acolo îi e locul… 

În copilărie auzisem o vorbă pe care o tot repeta bunica mea: mai bine mai târziu decât niciodată. Târziu, foarte târziu, am simțit această pasiune sexuală, care m-a făcut să-mi pierd controlul, dar cumva, nu regret. Este sex din cea mai pură esență. Așa cum a fost lăsat să fie, să simți că aluneci în neant, că te umpli de fericire și satisfacție și pentru două trei secunde să simți tot universul prin vene. Ne vedem în continuare… clandestin, discret, cu mâna lui care-mi prinde părul la ceafă forțându-mă să-l privesc în ochi.

Este secretul meu și-i spun în glumă Dracu-Gol pentru cât de divine sunt momentele răvășitoare dintre noi. Atât am vrut să vă spun: mai bine mai târziu decât niciodată.

Loading...