Lady Gaga, căci despre ea este voba, a postat pe rețelele de socializare o fotografie în care este de nerecunoscut. În imagine, artista apare purtând o pălărie şic, ochelari supradimensionaţi şi un machiaj discret, semn că poate să fie și o femeie obișnuită.
„Nu vă faceţi griji.

Nerdface Killah este în studio. Doamne, iubesc să fac înregistrări!”, a scris Lady Gaga pe rețeaua de socializare Facebook , unde a postat fotografia de mai sus.
Cântăreaţa Lady Gaga a devenit celebră graţie unor piese precum „Bad Romance” şi „Poker Face”, dar şi cu ajutorul unui marketing agresiv şi provocărilor – în special vestimentare.

În trei ani de carieră, Lady Gaga a câştigat numeroase premii, printre care cinci Grammy, a stabilit două recorduri mondiale şi a înregistrat vânzări de peste 23 de milioane de exemplare din albume şi 64 de milioane din single-uri. Billboard a numit-o „artistul anului” 2010 şi „cel mai bine vândut artist al anului 2010”.

Lady Gaga a ocupat locul 73 pe lista celor mai influenţi oameni ai decadei 2000, a fost inclusă în Topul 100 al celor mai influenţi oameni din lume întocmit anual de revista Times, iar Forbes a introdus-o pe lista celor mai puternice celebrităţi de pe glob. Tot editorii revistei Forbes au poziţionat-o pe locul 7 pe lista lor anuală a celor mai influente femei din lume

Citeste si :  Nelson Mondialu a plans ca un copil: "Sa stiti ca daca mor de frica... v-a iubit tata pe toti"
Loading...