Dieta Dukan oferita de Vedete Online este printre cele mai răspândite regimuri de slăbit din lume la ora actuală, cu milioane de adepţi, de la oameni simpli la vedete internaţionalem, ce promite o scădere cu 2 sau 3 kilograme în prima săptămâna, apoi o scădere constanţa cu un kilogram la fiecare 7 zile.

Părerile sunt însă împărţite în ceea ce priveşte dieta Dukan. Tot ce trebuie să ştii înainte de a o ţine.

În 1970, medicul Pierre Dukan s-a confruntat cu primul caz de obezitate căruia nu a ştiut cum să îi facă faţă. La vremea respectivă, se credea că cel mai bun tratament pentru obezitate era un regim hipocaloric cu porţii cât mai reduse posibil. Asta a dus cu siguranţă la cazuri de subnutritie, iar unii dintre cei care i-au încercat regimul au ajuns să dezvolte probleme medicale grave.

Totuşi, asta nu l-a împiedicat pe doctor, iar după 20 de ani de cercetări,  şi-a lansat cartea în anul 2000, ce a devenit instant un succes pe piaţa dietelor restrictive.

Dieta Dukan are 4 etape

Dieta Dukan are patru etape, fiecare la fel de importantă pentru a obţine cele mai bune rezultate.

Citeste si :  Cele mai bune diete. Alege ce ţi se potriveşte

Atacul

Prima fază a acestei dietei constă în atacul la rezervele de grăsimi. De obicei, la femei sunt necesare trei zile pentru ca grăsimile să “înţeleagă” mesajul şi să cedeze.

În timpul acestor zile trebuie să se consume doar alimente bogate în proteine. Sunt interzise cele care conţin zahăr şi grăsimi. De exemplu, poţi mânca peşte, carne slabă (de pasăre,vită), fructe de mare, proteine din orez brun, avocado, năut,sfeclă, ovăz. De asemenea, optează pentru ouă şi produse lactate dietetice.

Iată o idee de meniu pentru faza 1 a dietei Dukan:

Mic dejun: un pahar mare cu apă călduţă cu suc de lămâie şi ghimbir, brânză cu foarte puţine grăsimi, un piept de pui fiert sau la grătar;
Prânz: o friptură de vită dreasă cu puţin ghimbir;
Gustare: un iaurt cu 0 grăsimi şi o lingură şi jumătate de tărâţe de ovăz;
Cină: creveţi fierţi sau fripţi cu usturoi.

sau

Mic dejun: ceai sau cafea fără zahăr, omletă cu pătrunjel şi câteva felii de şuncă de curcan (cu cât mai puţine grăsimi);
Prânz: păstrăv cu ierburi aromate (preparat fără ulei);
Gustare: un iaurt cu 0 şi o lingură şi jumătate de tărâţe de ovăz;
Cină: ouă fierte tari.

Citeste si :  Cele mai bune diete. Alege ce ţi se potriveşte

Alternarea

Asemănătoare cu prima parte a dietei, a doua fază presupune ingerarea alimentelor cu conţinut mare de proteine, pe o perioadă de aproximativ 16 zile. În această etapă poţi începe să mănânci şi legume, dar în mod alternativ. Adică o zi mănânci proteine, o zi legume.

Consolidarea

După ce se termină şi cele 16 zile, poţi reintroduce în meniu şi alte alimente, precum brânză, pâine. De asemenea, poţi mânca cartofi, orez, paste, cereale, nu mai mult de 200 g şi nu mai mult de două ori pe săptămână.

Stabilizarea

Cea de-a patra etapă înseamnă, de fapt, adoptarea unui stil de viaţă sănătos,bazat pe consumul de legume, fructe, fibre şi proteine de calitate. Trebuie, însă, ca în fiecare zi de joi din săptămână să optezi pentru alimente proteice, exact ca în faza de atac.

Dieta Dukan – pericole

Un regim restrictiv, cu multe reguli-aceasta este părerea specialiştilor în nutriţie despre dieta Dukan. Acest regim de slăbit se bazează pe consumul de proteine şi pe un aport foarte scăzut de carbohidraţi. Dieta duce la o pierdere rapidă în greutate, însă nu e sigură din punct de vedere medical.

Citeste si :  Cele mai bune diete. Alege ce ţi se potriveşte

Membrii Asociaţiei dieteticienilor britanici (BDA) au descris-o ca fiind „confuză, consumatoare de timp, foarte rigidă“. Printre efectele sale secundare se numără constipaţia, apariţia respuraţiei urât mirositoare, dar şi lipsa de energie. Totodată, fiind un regim mono-alimentar, se crede că poate duce la carenţe de vitamine şi minerale, poate creşte riscul de oboseală cronică. De aceea, cântăreşte bine lucrurile dacă te decizi s-o ţii.

Nutriţionistul Corina Zugravu spune că dieta Dukan nu există în lumea medicală. Este un regim care combină unele principii după care funcţionează alte diete.

Dieta Dukan îmbunătăţită

Vechiul regim Dukan a fost intens criticat pentru că ar dăuna sănătăţii, de aceea a fost recent revăzută şi îmbunătăţită de autorul ei. 

În noua variantă a regimului, accentul este pus pe proteine vegetale şi se permite folosirea îndulcitorului de tip aspartam sau Stevia. Autorul curei spune că acest regim este valabil inclusiv pentru vegetarieni.

Nu se mai recomandă alternanţa „o zi proteine“ – „o zi proteine şi legume“. Fiecare zi are un program propriu, ideea fiind de a lărgi treptat gama alimentelor autorizate.

Loading...