S-a stins marele actor român Petru Ciubotaru. La vârsta onoranta de 80 de ani, Petru Ciubotaru a încântat generaţii întregi de oameni.

Petru Ciubotaru s-a internat acum două zile în spital, având mai multe probleme de sănătate, dar medicii nu l-au putut salva. A murit în această dimineaţă în jurul orei 4.00.

Trupul neînsufleţit va fi depus în foaierul Teatrului Naţional Iaşi. Acesta va fi înmormântat duminică în cimitirul Eternitatea din Iaşi.

Anunţul a fost făcut de actorul Călin Chirilă. 

„Dumnezeu să te odihnească în pace, Maestre!

Dom Petrică al Teatrului, al Iașului, al Moldovei, a urcat la ceruri. Adio! Îți mulțumesc, Petru Ciubotaru! Dumnezeu să te odihnească!”, a scris Călin Chirilă pe Facebook.

„Este primul actor care a cutezat să abordeze travestiul Chiritei după dispariţia lui Miluţa Gheorghiu; el se înscrie astfel în linia tradiţională a travestiului Chiritei deschisă de Matei Millo şi continuată de Mihai Arceleanu, Vasile Boldescu, Miluţa Gheorghiu … A fost o cutezanţă, dar şi o realizare artistică pe măsură, care îi asigura actorului un loc particular în istoria scenei ieşene şi, evident, în istoria travestiului acestui personaj. Tot o cutezanţă a fost abordarea rolului lui Ştefan cel Mare din «Apus de soare» de Delavrancea, pe care, după izbânda exemplară a lui George Calboreanu, puţini actori au îndrăznit să-l interpreteze”, scria Ştefan Oprea, societar al Naţionalului ieşean.

Citeste si :  E stirea trista a zilei! Doliu in familia Ciobanu! S-a stins din viață în urmă cu puțin timp
Loading...