Eva Longoria e fan Inna! A vrut musai o piesă de-a româncei
Eva Longoria e fan Inna! A vrut musai o piesă de-a româncei

Inna a cucerit definitiv America. După ce piesele ei au ajuns în vârful topurilor întocmite peste Ocean, cântăreață a învins și ultima redută, ajungând la Hollywood, unde și-a făcut primul fan important: actrița Eva Longoria.

Piesa Innei a ajuns pe coloana sonoră a unui film produs de Eva Longoria.

Surprize, surprize! Melodia „Tu manera” a Innei i-a atras atenția Evei Longoria, deși nu are nici două luni de când a fost lansată! Nu este de mirare că actrița a fost fermecată de ritmul piesei latino, doar este și ea o ”chica latina” (e pe jumătate mexicancă), ce este uluitor și măgulitor e că vedeta a ales-o pentru coloana sonoră a serialului pe care l-a produs, „Grand Hotel”, în care rolurile principale sunt deținute de actrița Roselyn Sanchez și de un actor nominalizat la Oscar în 2012, Demian Bichir. Eva Longoria s-a interesat personal cui aparține piesa în cauză, ca să poată vira banii cuveniți din drepturile de autor.

Inna a compus muzica și versurile piesei

Vestea că i se va auzi vocea în serialul celebrei actrițe a bucurat-o pe cântăreața noastră la fel de mult ca faptul că piesa, care a fost compusă chiar de ea, a ajuns la peste 24 de milioane de accesări pe YouTube. „Tu manera” se regăsește pe albumul „Yo”, primul care conține melodii cântate exclusiv în spaniolă.

Loading...