Andreea Antonescu
Andreea Antonescu

EXCLUSIV! Crăciun HORROR pentru Andreea Antonescu. nu are noroc deloc în această perioadă, frumoasa vedetă având, în urmă cu puțin timp, parte de un adevărat șoc.

Mai exact, chiar pe când se pregătea să plece din București, Andreea Antonescu a avut parte de șocul vieții ei după ce a fost călcată de hoți, chiar în fața casei în care locuiește în București.

”Am coborât în parcare, în fața blocului unde stau eu și mi-am găsit mașina spartă”, ne-a spus, în exclusivitate, Andreea Antonescu. Șocul vedetei a fost cu atât mai mare cu cât, deja, mașina ei era deja încărcată, Andreea Antonescu pregătindu-se să plece de Crăciun, la munte.

”Mi-au spart mașina și mi-au furat tot… Tot, tot, tot ce pusesem în mașină. Cadourile pentru Sienna, laptop, haine, geamantan, tot ce pregătisem pentru Crăciunul pe care urma să îl petrec la munte.

Sunt… cum să spun, nu supărată… turbată de furie. Nu din cauza banilor pe care i-am pierdut, nu asta contează… Dar e vorba de lucdruri personale, de surprizele pe care voiam să le fac de Crăciun altora, de situația produsă… Și vorbim de o parcare care e la doi pași de Centrul Capitalei!”, a spus, înfuriată la maximum, Andreea Antonescu.

Evidenbt, plecarea Andreei Antonescu la munte a fost amânată. ”Am chemat Poliția, se fac investigații, sper să își facă, eficient, treaba. Între timp, mă pun să rezolv situația în care m-au pus hoții, să fac alte bagaje…”, a mai spus Andreea Antonescu.

Andreea Antonescu se iubește cu Ștefan Manolache

”Nimic nu este, vreodată, perfect. Dar, trebuie să recunosc, suntem compatibili. Este un bărbat implicat, așa că nu văd de ce ne-am despărți, așa cum spun unii.

(…) Nu am divorțat, nici nu o voi face anul acesta din cauza birocrației, dar asta nu înseamnă că mă ascund când vine vorba de relația pe care o am cu Ștefan. Avem o relație normală, totul e bine, pentru moment, între noi.

Faptul că, uneori, avem și alte obligații, eu merg la evenimente, el este la muncă, nu înseamnă că suntem separați…”, a spus Andreea Antonescu.

Andreea Antonescu a explicat de ce divorțează de Traian Spak

Andreea Antonescu a explicat că în relația pe care a avut-o cu Traian Spak nu s-a pus niciodată problema unor infidelități, așa cum s-a speculat după ce a lansat, recent, o melodie care i se potrivește ca o mănușă și care pare să fie inspirată din viața ei din ultima perioadă. 

”Sunt persoana care nu caută. Nu căuta pentru că vei găsi, ce rost are? Întotdeauna, de fiecare dată când am fost în țară am avut foarte multă treabă, n-am stat să mă gândesc la alte lucruri, n-am stat vreodată să îl sun pe Traian, să îl controlez, să văd unde e, cu cine e, de ce e, nu am stat să îi caut în telefon și nici nu aș face așa ceva…

Nu am simțit lucrurile astea… Și dacă s-ar fi întâmplat , eu una nu am aflat și nici nu aș vrea să știu…  Bine-voitori au mai tot fost pe lângă mine care mi-au sugerat, care au încercat să îmi transmită, dar nu am stat să îi ascult. Nu vreau, atât timp cât mi-e bine, nu are rost să îmi complic viața, îmi plac lucrurile simple, în general…”, a spus, în exclusivitate, Andreea Antonescu.

Nu mai avem aceleași visuri și drumurile noastre nu se mai intersectează. Decât să fim doi oameni triști într-o relație prefer să fim doi oameni fericiți care sunt prieteni și care știu ce scop au în această viață: Sienna.

Noi ne înțelegem foarte bine în continuare… (…) El nu cred că este la fel de împăcat cu această despărțire și… (…) Pentru bărbați este ceva mai dificil, culmea, am remarcat acest lucru. Bărbații suferă mai mult decât noi, femeile…”, a declarat, Andreea Antonescu, intr-o emisiune Tv.

Loading...