Cuplul din New Jersey dă în judecată Sandals Resorts din Bahamas și cere 30 de milioane de dolari după ce un majordom a molestat-o pe mireasă în timp ce aceasta dormea.

Ashley Reid, 32 de ani, și soțul ei Jeffrey Pascarella, 32 de ani, s-au căsătorit într-un resort de lux din Bahamas în anul 2016, potrivit Daily Mail.

Tânăra spune că suferă de PTSD (tulburare de stres post-traumatic) după ce Moral Adderley, majordomul care le-a fost atribuit ei și soțului ei,s-a furișat în camera de hotel cu o noapte înainte de nuntă.

Ashley dormea în timp ce logodnicul ei se afla în baie. Când s-a trezit, tânăra l-a găsit pe Moral lângă ea, băgându-i mâna în pantaloni.

„Ceva m-a îndemnat să mă trezesc, ceva nu era în regulă”, a spus Reid pentru New York Post. „Când m-am trezit, am realizat că avea mâna în pantalonii mei și am sărit din pat. Am țipat. S-a ridicat și a fugit din cameră. Eram dezgustată și dezorientată. Nu înțelegeam ce s-a întâmplat. Eram șocată”, a mai povestit tânăra.

Citeste si  Surpriza pe care Carmen de la Sălciua a pregătit-o de Sărbători! ”Mereu mi-am dorit să fiu alături de fanii mei”

Jeffrey a ieșit din baie să vadă de ce a țipat femeia și a început să fugă după Adderley. Majordomul a fost arestat de poliție după ce cuplul a reclamat cele întâmplate.

În loc să-și anuleze nunta, cuplul a decis să meargă mai departe cu ceremonia având în vedere că 70 de invitați fuseseră aduși cu avionul în insule pentru a participa la ceremonie.

Reprezentanții resortului susțin că l-au concediat pe Adderley în noaptea incidentului, dar cuplul spune că în dimineața următoare același majordom a sunat pentru a le lua comanda de mic dejun ca și cum nimic nu s-a întâmplat.

La o săptămână după incident, Adderley a pledat vinovat la acuzațiile care i s-au adus. Sandals le-a oferit celor doi miri suma de 15.000 de dolari pentru un acord de confidențialitate cu privire la incident, dar cuplul a refuzat. Tânăra a făcut doi ani de terapie și a dat în judecată resortul de lux.