Ploile vor fi o prezenţă zilnică şi în perioada următoare, dar vor apărea cu precădere după orele prânzului.

În aceasta noapte, ploile vor pune stapanire pe sudul, centrul şi estul ţării, iar pe alocuri se vor acumula cantităţi de apă de 15 – 20 l/mp. Vor fi şi condiţii de grindină. În rest, averse vor apărea doar pe suprafeţe mici. Minimele vor trece de 10 grade în majoritatea zonelor.

Weekendul începe cu vreme instabilă în jumătatea de est a ţării unde vor fi ploi torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi izolat, grindină.

Vremea va rămâne caldă şi instabilă şi în zilele următoare.

Temperaturile maxime vor tinde spre 30 de grade Celsius până marţi, atunci când vor scădea uşor în toată ţara. Furtunile vor fi prezente în ultima zi a săptămânii, în special după-amiaza, în zonele nordice, estice şi centrale. De luni, însă, acestea se vor înmulţi treptat în toate regiunile. Izolat se vor aduna cantităţi mari de apă şi va cădea grindină.

Citeste si :  ALERTĂ METEO: Ploi torenţiale, vijelii, grindină şi descărcări electrice în toată ţara

În orele nopţii, sunt şanse mici să plouă în Bucureşti, dar după-amiază vor apărea din nou averse cu descărcări electrice şi însoţite de vânt alert. În restul timpul, va fi soare, iar termometrele vor indica până la 26 de grade Celsius.

Vremea la munte
Sâmbătă, la munte nu sunt anunțate ploi există posibilitatea unor averse. Cerul se va menține parțial noros. Temperaturile se vor încadra între 22°C și 12°C. Vântul va sufla în rafale de 27 km/h. Norii nu se vor dispersa nici pe parcursul nopții, făcând ca plolie să fie prezente încă de la primele ore ale dimineții de duminică.

Duminică, la munte, vremea anunță averse și furtuni cu fulgere pe timpul zilei. Pe timpul nopții, ploile se opresc, dar apare fenomenul de ceață. Temperaturile din a doua zi de weekend se vor încadra între 23°C și 13 grade C, iar vântul va sufla cu rafale de 29 km/h pe timpul zilei, respectiv 26 km/h, pe timpul nopții. Cantitatea de precipitații acumulată va fi de 2 L/m². Ploile abundente vor continua aproape în fiecare zi a săptămânii următoare, respectiv 20-27 mai 2019, iar temperaturile vor scădea simțitor, intrând într-un nou val de răcire a vremii.

Citeste si :  Ultimă oră! Ce se întâmplă cu Ion Iliescu la Spitalul Elias din București
Loading...