Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a spus, marți seara la TVR, că nu a mers la nunta fiului lui Liviu Dragnea pentru că ar fi însemnat să îi fie rușine de ea, că nu o putea face de dragul aparențelor și că decizia a fost luată în familie.

„A merge la nuntă și a sta la masă, a dansa, a socializa ar fi însemnat să îmi fie rușine de mine, având în vedere discuțiile și mesajele cu domnul Dragnea. Am luat decizia în familie, împreună cu soțul meu, să nu mergem doar pentru a salva aparenețele. Vedeți și în relațiile personale, a participa la anumite evenimente doar pentru a salva aparențele, pentru a salva un management defectuos al domnului Dragnea”, a declarat Gabriela Firea la TVR.

Ea a explicat şi motivele pentru care a oficiat cucunia civilă.

„Am promis celor doi tineri că voi oficia cununia civilă cu mult înainte de a avea ultimele discuţii cu domnul Dragnea, din care a reieşit că nu va schimba nimic în atitudinea faţă de mine, şi am vrut să mă ţin de cuvânt faţă de cei doi tineri, pentru că ei nu au nicio vină şi în continuare consider că nu am făcut un lucru rău. Ar fi fost urât din partea mea să nu oficiez cununia civilă”, a precizat Firea.

Citeste si  Carmen Harra, răsfățată cu cadouri scumpe încă de la început de an. Ceas de lux și mașină nouă

În aceeași emisiune, Firea a continuat seria de atacuri la adresa liderului PSD, Liviu Dragnea. Ea a reiterat faptul că nu a beneficiat de sprijinul lui Dragnea pentru proiectele primăriei și a vorbit și despre cum erau făcute numirile în Guvern.