Duminică, 24 noiembrie, are loc al doilea tur al alegerilor prezidențiale, iar cetățenii trebuie să știe cum să procedeze corect în așa fel încât să nu-și anuleze votul. Toți cetățenii de pe teritoriul României sunt așteptați la vot pentru a alege președintele României pentru următorii 5 ani.

La aceste alegeri pot vota toţi românii cu drept de vot care au împlinit 18 ani până în ziua scrutinului, inclusiv. Dacă nu ştiţi la ce secţie de votare sunteţi arondaţi, puteţi intra pe site-ul Registrului Electoral. Aici, pe baza CNP-ului, puteţi afla unde trebuie să votaţi.

Dacă sunteţi în localitatea de domiciliu, trebuie să votaţi obligatoriu la secţia la care sunteţi arondaţi.

Dacă sunteţi, însă, în afara localităţii de domiciliu sau în afara ţării, puteţi vota la orice secţie, pe listele suplimentare.

Cum se votează corect la alegerile prezidențiale

Odată ajunşi în secţia de votare, va trebui să daţi actul de identitate unui operator, care îl va scana şi va introduce datele în calculator. În acest fel, va fi blocată orice tentativă de vot multiplu.

Citeste si :  NU Iohannis este castigatorul la alegerile prezidentiale 2019. PSD jubileaza

Veţi fi îndrumaţi către unul dintre membrii biroului de votare, unde veţi semna pe lista de alegători şi veţi primi un buletin de vot şi o ştampilă. Apoi, veţi merge în cabină, unde vă veţi exercita dreptul de vot.

Ștampila cu mențiunea „VOTAT” se aplică pe buletinul de vot, în patrulaterul care corespunde candidatului dorit. Odată aplicată ștampila, buletinul de vot se îndoaie pentru ca pagina goală pe care se află ștampila de control a secției de votare să rămână în afară. Apoi, buletinul se introduce în urnă.

În cazul în care buletinul de vot este îndoit greșit, nu înseamnă că acesta se anulează dacă este asigurat secretul votului. Dacă ați aplicat ștampila în mod greșit, puteți cere un nou buletin de vot – cu o condiție, însă: ca buletinul ștampilat greșit să nu fi fost introdus în urnă. În aceste condiții, primul buletin va fi anulat. După restituirea ștampilei, cetățenii primesc înapoi actul de identitate pe care trebuie aplicată ștampila cu mențiunea „VOTAT” sau un timbru autocolant.

Citeste si :  Prezența la vot BEC la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie. Procente mult sub cele din 2014 la ora 10.00

Condițiile în care votul exprimat este valabil

Potrivit legii 370/2004 pentru alegere președintelui României, votul este considerat valabil chiar și în următoarele condiții:

  • chiar dacă ștampila cu mențiunea „VOTAT” aplicată a depășit limitele patrulaterului, iar opțiunea alegătorului este evidentă;
  • în cazul în care tușul s-a imprimat și pe cealaltă parte a foii pe care a fost aplicată ștampila cu mențiunea „VOTAT”;
  • și în situația în care ștampila a fost aplicată de mai multe ori în același patrulater sau atât într-un patrulater, cât și în afara oricărui alt patrulater; efectuarea de ștersături sau acoperirea prin scriere a buletinelor de vot nu atrage nulitatea acestora;
Loading...