Gigi Becali a făcut o investiție cu care a surprins pe toată lumea! A cumpărat răsaduri de pepene verde de la Dăbuleni. Va scoate 4.000-5.000 de lubenițe pe care e gata să le dea de poamnă. Locuitorilor din Pipera care l-au cunoscut pe talăl său, Tase.

Patronul FCSB nu stă cu gândul doar la fotbal. În ultimele zile acesta a stat mai mult pe telefoane pentru un transport special. A cumpărat o mie de răsaduri de pepene verde de la Dăbuleni și a plătit 2,5 lei pentru fiecare fir.

Tirul a ajuns în fața vilei impozante, iar muncitorii au trecut imediat la treabă. Au plantat răsadurile pe o porțiune de două hectare, chiar în spatele vilei sale. Becali are și un plan bine pus la punct: va da gratis fructele locuitorilor din Pipera.

„Tatălui meu îi plăceau foarte mult pepenii și eu fac milostenie pentru el. Vreau să-l mai ridic o treaptă dacă a ajuns în Rai. Nu știu dacă e acolo… Fac pomenire pentru tatăl meu. Am semănat două hectare de pepeni și o să mănânce toată comuna. O să-i dau la toți cei care l-au cunoscut și cei care au copilărit cu el. Să mănânce ei toți pepenii! Am pus o mie de răsaduri și o să iasă vreo 4.000-5.000 de pepeni. I-am luat de la Dăbuleni și i-am plantat. După trei ore a venit și ploaia! Așa a făcut Dumnezeu”, a spus Becali.

Aceasta este cea mai recentă investiție a lui Gigi Becali, care recent și-a făcut și o stână de oi, chiar în orașul Voluntari, într-o zonă unde metru pătrat costă între 250 și 300 de euro.

„Nea Gigi a avut vreo mie de oi, acum mai sunt cam o sută. Pe celelalte le-a dat preoților. Rasa asta adusă din Spania e mult mai bună decât sunt oile obișnuite românești! Laptele îl adunăm și se face brânză din el, se ocupă femeile. De plictisit, nu mă plictisesc, că șefu’ vine în fiecare zi pe aici. Dimineața, înainte să ajungă la Palat, trece pe aici să vadă oile. Îi e drag să le privească”, spune ciobanul care are grija oilor.

Loading...