Scena misterelor s-a umplut de celebrități aseară, în cea mai recentă ediție a show-ului prezentat de Dan Negru, alături de Romică Țociu, la Antena 1. Una dintre aparițiile spectaculoase a fost Gina Pistol, care i-a surprins pe cei prezenți în platou.

Gina Pistol, Ovidiu Ioanițoaia, Mihaela Tatu, Marcel Pavel, Alex Velea și Iuliana Marciuc s-au ascuns în spatele măștilor, iar Dorian Popa, Andrei Duban, Anca Neacșu, Rona Hartner și Dima Trofim, Pepe, Cosmin Seleși, Diana Munteanu, Vica Blochina și Andrei Ștefănescu, împărțiți în două tabere, au avut misiunea să-i ghicească.

Mihaela Tatu s-a documentat cu multă atenție pe tema comportamentului samurailor și a încercat să-i imite cât mai bine în mișcări și atitudine. ”A fost obositor, însă mi-a plăcut ce s-a întâmplat aici”, a spus vedeta care a intrat în pielea Samuraiului.

Gina Pistol pe „Scena Misterelor”

Cu ajutorul indiciilor, vedetele din platou au reușit să se prindă că în spatele agilului Dragon s-a aflat Gina Pistol, însă le-a fost imposibil s-o recunoască pe Iuliana Marciuc în postura regelui Iadului. ”Am stat șase ore la machiaj”, a precizat aceasta din urmă, la demascare.

Imposibil de ghicit a fost și Marcel Pavel, care l-a întruchipat pe Olaf, simpaticul om de zăpadă din Regatul de gheață, în timp ce cunoscutul ziarist și om de televiziune Ovidiu Ioanițoaia s-a deconspirat de cum a rostit primul cuvânt, în rolul celebrului compozitor german Ludwig van Beethoven. ”Este o voce inconfundabilă, am auzit-o de atâtea ori”, a spus Diana Munteanu. „E vocea cu care am crescut. Nu ai cum să o confunzi”, adaugă Andrei Ștefănescu.

Ambele tabere de vedete din platou, a Galacticilor și a Starurilor, au pactizat la momentul Lion King și, după ce s-au prins că în spatele măștii se află Alex Velea, au făcut glume pe seama acesteia, cum că i-ar ascunde pe Fuego, Mihai Petre, Whats Up sau Cristi din Banat.

Recent, Gina Pistol a fost invitată în cadrul emisiunii prezentată de Dan Capatos, unde a vorbit despre experiența ei la Asia Express. Iubita lui Smiley a dezvăluit că a fost nevoită să ia foarte multe pastile împotriva malariei, care i-au dat o reacție ciudată.

Loading...