Cristina Țopescu
Cristina Țopescu

Jurnalistul Horia Ivanovici a scris un editorial extrem de dur după moartea Cristinei Țopescu.

Împrejurările morții Cristinei Țopescu l-a determinat pe Horia Ivanovici să scrie un editorial extrem de dur la adresa prietenilor și familiei prezentatoarei. Jurnalistul nu înțelege cum nimeni nu a sesizat absența Cristinei în perioada Revelionului, atunci când toți oamenii normali își sună apropiații pentru a le ura ”La mulți ani”.

”Statisticile nu mint: în perioada Sărbătorilor pericolul pentru cei căzuți în depresie este maxim! Iar Cristina Ţopescu era în depresie! Dar nimănui nu i-a păsat!

Horia Ivanovici

Am citit că mama ei, Rodica, este stabilită în Germania. Că nu comunicau des, dar „se iubeau nespus”. Sunt convins că mămica regretă amarnic azi că n-a insistat cu telefoanele când a văzut că, probabil suspect, fetița ei nu i-a răspuns la urări nici de Revelion, nici pe 1 sau pe 2… Că nu i-a dat niciun semn aproape două săptămâni. Că mă gândesc că asta nu e normalitate într-o familie normală! Mai mult, Cristina Țopescu are și doi frați. Cu care se felicita, bănuiesc, în noaptea dintre ani sau măcar de complezență, după. Oamenii ăștia unde au fost, ce făceau?”

Citeste si :  Blestemul îngrozitor aruncat asupra Cristinei Țopescu s-a împlinit! "Să moară cu câinii ei!"

”Atâta ipocrizie nu mai pot s-o duc”

Cristina Țopescu

”Când scriu, regretele și mesajele „prietenarilor” curg nestăvilit. Ce fată a fost, ce caracter, cum o mai iubeam noi, cum ne-a trăsnit vestea. Mă abțin cu greu să nu vomit! Atâta ipocrizie aproape că nu mai pot s-o duc… Politicienii nu mai au nici un Dumnezeu, varsă lacrimi pe la televizor de dragul Cristinei Țopescu.

Ce specie mai suntem! Unde ați fost măi, toți ăștia, bocitorii – unii de meserie – când cadavrul Cristinei Țopescu se răcea încetul cu încetul? Când sufletul acestei amărâte se chinuia singur și disperat? Când tatăl ei, văzându-i suferința, a chemat-o probabil la el, să-i ușureze povara?!”, a scris Horia Ivanovici.

Loading...