Ioana Ginghină se mută din casa în care a locuit cu fostul său soț, Alexandru Papadopol. Cei doi au divorțat vara acasta, după 12 ani de căsnicie, însă au rămas în relații bune de dragul fetiței pe care o au împreună, Ruxandra, în vârstă de 11 ani.

Ioana Ginghină a luat decizia de a se muta definitiv din casa în care a locuit alături de fostul său soț, cu toate că Alexandru Papadopol și-a cedat partea în favoarea fiicei sale, Ruxi.

Actrița a explicat care sunt motivele acestei decizii radicale și a punctat că își dorește să se încheie mai repede această etapă din viața sa: „Îmi doresc să mă mut, vreau să mă mut din cauza aglomeraţiei. Aş vrea să mă mut în centru, dar e complicat. Amândoi vrem să se termine.

Şi eu şi el ne dorim să nu mai vorbim unul despre celălalt. În ceea ce privește o eventuală nouă relație, actrița a afirmat că nu își dorește să-și refacă viața în acest moment. Nu există o persoană nouă în viaţa mea. Viaţa mea nu trebuie refăcută acum.

Viaţa mea e împlinită aşa cum este. Nu vreau să mă bag într-o relaţie. Primesc mesaje cu cereri în căsătorie, oamenii mă complimentează prin mesaje”, – a spus  Ioana Ginghină în emisiunea Star Magazin, de la Antena Stars.

Citeste si :  Ioana Ginghină i-a povestit fiicei sale de pictorialul nud din Playboy. Actrița a luat decizia după divorț: „Am ținut să îi spun tot ce putea să apară în presă și să o afecteze”

Vezi mai multe imagini cu Ioana Ginghină în galeria foto de mai sus! Divorțul a schimbat-o, a slăbit și arată foarte bine în prezent. Actrița se mândrește cu silueta sa pe conturile de socializare!

Sursă foto: Instagram

Loading...