La 73 de ani, și-a schimbat modul de viață ca să sfideze mortea

0
552

Joan MacDonald, o canadiancă de 73 de ani, a reușit performanța vieții ei acum 3 ani. În momentul în care medicii au anunțat-o că viața ei depinde de un tratament medicamentos mult mai puternic decât cel pe care îl primea până în acel moment, femeia a decis că trebuie să ia măsuri drastice.

‘Acum 3 ani am început această călătorie lungă și lentă și acum îmi dau seama că nu există niciun final. În fiecare zi mă îndrept într-o direcție bazată pe alegerile mele.

La 73 de ani, și-a schimbat modul de viață ca să sfideze mortea

Fiecare lună este o nouă etapă. În fiecare an parcă mă schimb atât de radical, încât nu-mi vine să cred că am ajuns atât de departe. În acest moment, îmi dau seama cu adevărat că nu avem limite. În orice moment al vieții, putem hotărâ să facem o schimbare.

Oricât de dificilă sau de provocatoare este viața, trebuie să ne urmăm cu fermitate scopul și să continuăm să mergem înainte. Când am început, nu mi-am imaginat niciodată că voi fi unde sunt astăzi. Voiam doar să-mi îmbunătățesc starea de sănătate și să nu mai am nevoie de medicamente. Fiecare ușă prin care trecem duce la o altă ușă și apoi la alta. Vă doresc tuturor să alegeți să creșteți. Să învățați să vă iubiți pe voi înșivă, să aveți grijă de voi și să îndrăzniți să visați și să iubiți din toată inima,’ a scris Joan MacDonald pe pagina sa de Instagram.

Citeste si :  Doliu la Bollywood! Salman Khan și Iulia Vântur abia își găsesc cuvintele, după ce un apropat a murit de coronavirus

Acum din bătrânica ce ducea pe picioare un cumul de dignostice complicate – artrită, reflux gastroesofagian și vertij – nu a mai rămas nimic. Locul ei a fost luat de o doamnă de 73 de ani, plină de viață, o doamnă care respiră sănătate prin toți porii și care a ajuns pe copertele celor mai celebre reviste de fitness din America.

Citeste si :  Bacalaureat 2020. Cand va fi organizata a doua sesiune a bacalaureatului din acest an

Joan MacDonald, un model de urmat de multe din noi.