Lia Olguța Vasilescu l-a luat la misto pe presedinte, dupa ce acesta a refuzat o dezbatere cu Viorica Dancila. Ce fotografie a aparut

Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă sunt cei doi candidați care s-au calificat în turul secund al alegerilor prezidențiale, după scrutinul de duminică. Prezidențiabilul PSD, fostul premier Viorica Dăncilă, îl provoacă pe Iohannis la o dezbatere televizată, cu scopul de a recupera deficitul de 15 procente pe care candidatul PSD îl are față de actualul lider de la Cotroceni. Doar că insistențele social-democraților s-au lovit de refuzul lui Klaus Iohannis, cel care a spus că nu are că se dezbată cu „un candidat al unui partid care a guvernat împotriva românilor trei ani de zile”. În replică, șefa campaniei lui Dăncilă, fostul ministru al Muncii Lia Olguța Vasilescu, a publicat pe facebook o memă la adresa lui Klaus Iohannis.

Lia Olguța Vasilescu l-a luat la misto pe facebook pe Klaus Iohannis, după ce a refuzat să dezbată cu Viorica Dăncilă

Astfel, Lia Olguța Vasilescu a postat o poză pe facebook în care capul Vioricăi Dăncilă era pus pe corpul lui Klaus Iohannis și invers, capul lui Iohannis pe trupul fostului premier, aluzie cel mai probabil la discursul liderului PSD, care a spus în campanie că „eu ar trebui să port pantaloni și ei fustă”.Alături de această poză, șeful de campanie al lui Dăncilă a scris și mesajul „Johannis, hai la dezbatere!”. Postarea publicată de Olguța Vasilescu a adunat peste o mie de reacții și câteva sute de distribuiri.

Citeste si :  Băiatul unui fost președinte german a fost înjunghiat mortal

Cum și-a motivat Klaus Iohannis decizia de a refuza o dezbatere cu Viorica Dăncilă

Klaus Iohannis a explicat pe rețelele de socializare de ce nu vrea să aibă o dezbatere cu Viorica Dăncilă:„ Nu poate exista însă nicio dezbatere cu un candidat al unui partid care a guvernat împotriva românilor trei ani de zile. Nu poate fi niciun schimb de idei cu reprezentanta unui PSD nereformat, care a călcat în picioare statul de drept, care a vrut ca România să deraieze de la parcursul său european doar pentru beneficiul unei clici de infractori.

Vorbim de candidata unui partid care acum mimează democrația, după ce a sfidat sistematic valorile și principiile democratice, care i-a umilit pe români, care s-a făcut scut în fața corupților și penalilor în toți acești ani”, a mai spus Iohannis.

Loading...