Marcel Vela: Această bătălie cu noul coronavirus să ştiţi că nu a fost câştigată

0
765
Marcel Vela

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a transmis, vineri seară, mulţumiri românilor pentru efrtul pe care l-au făcut în ultimele luni, dar a apreciat că această bătălie cu noul coronavirus nu a fost câştigată.

”Miza acestei bătălii a fost şi este cel mai de preţ dar al fiecărei zile: sănătatea”, a spus Vela, făcând un apel la responsabilitate. Vela afirmă că ”nu poate exista o naţiune puternică fără unitate”, iar românii au dovedit până acum că pot fi uniţi. Vela susţine că depinde de fiecare persoană în parte dacă vom reveni mai repede sau mai târziu la viaţa cu care suntem obişnuiţi.

”Au fost, sunt şi vor fi zile extrem de încărcate (…) Am avut un mesaj pe care vreau să îl transmit încă o dată. Vreau să vă spun un mulţumesc din tot sufletul. Am purtat cu toţii pe umeri o responsabilitate imensă, o purtăm în continuare, iar miza acestei bătălii a fost şi este cel mai de preţ dar al fiecărei zile: sănătatea.

Toate îşi pierd valoarea atunci când omul pierde său îşi pune în pericol sănătatea”, afirmă Marcel Vela, vinery seară, într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook.

Ministrul de Interne consideră că avem datoria de a ne înarma în fiecare zi cu responsabilitate faţă de noi, cu responsabilitate faţă de cei dragi, cu responsabilitate faţă de întreaga comunitate.

”Această bătălie cu noul coronavirus să ştiţi că nu a fost câştigată. Momentul victoriei este mai aproape sau mai departe, în funcţie de fiecare dintre noi. Rămâne la latitudinea noastră, la alegerea noastră, la decizia noastră cum să ne comportăm acum, astăzi, mâine şi în fiecare zi din viitor pentru că acest comportament va duce mai aproape sau mai departe normalitatea şi viaţa de dinainte”, a mai afirmat Vela.

Ministrul crede că nu poate exista naţiune puternică fără unitate.

”Dragi prieteni, cum nu există viitor fără prezentc aşa nu poate exista o naţiune puternică fără unitate şi poate că acum am arătat mai mult ca oricând faptul că putem să fim uniţi. Îmi doresc să arătăm acest lucru şi în continuare şi să ne purtăm în fiecare zi unul altuia de grijă, prin respectarea măsurilor anunţate, astfel încât, la final, să fim învingători cu toţii. Împreună putem reuşi acest lucru şi cu siguranţă vom trece cu bine şi peste asta”, a mai declarat Marcel Vela.

MInistrul de INterne răspunde în continuare mai multor întrebări care i-au fost adresate pe Facebook.