Mărturisirea unei tenismene după ce s-a întâlnit cu Serena Williams în vestiar: „E incredibil cum poate să arate”

0
1324
Serena Williams

Dezvăluiri din vestiar făcute de tenismena Alexandra Cadanțu. Sportiva a povestit un episod care a marcat-o, după ce a văzut-o pe Serena Williams goală.

„Prima dată când am fost la un turneu de Grand Slam şi prima amintire pe care o am de când am intrat în vestiar a fost când am văzut-o pe Serena Williams. Era prima dată în viața mea.

Am văzut-o dezbrăcată și am rămas șocată timp de o săptămână, pentru că e foarte mare”, a spus Alexandra Cadanțu (30 de ani, fost număr 59 WTA, actualmente locul 292), la GSP Live.

Apoi a continuat: „Şi acum, dacă stau să mă gândesc… E incredibil cum poate să arate, cum poate să joace și cum poate să se miște”.

Mărturisirea unei tenismene după ce s-a întâlnit cu Serena Williams în vestiar: „E incredibil cum poate să arate”
Serena Williams în acţiune. Foto: EPA

Serena Williams (38 de ani, 9 WTA), de 23 de ori campioană în turneele de Mare Șlem, este una dintre figurile emblematice ale circuitului WTA.