C T Lin Botezatu Operat

Cătălin Botezatu a revenit în mediul virtual, după o absență de 20 de zile, timp în care s-a aflat în perioada de recuperare după operația suferită. Designerul le-a mulțumit tuturor pentru mesajele de susținere.

Cătălin Botezatu este nevoit să facă chimioterapie, după ce în luna iulie medicii i-au descoperit o tumora la apendice.

„Bună, dragii mei! După o absență de 20 de zile, iată că intru din nou în contact cu voi. O fac pentru că au fost atât de multe mesaje, mii de mesaje venite pe toate rețelele de socializare încât mă simt onorat, mă simt iubit mai mult ca niciodată. Vă mulțumesc tuturor, prietenilor mei care s-au suit în avioane când au aflat ce mi se întâmplă, până la persoane care mi-au scris din toate colțurile lumii, m-au sunat, interesându-se de viața mea. Sunt bine acum! Sunt în România, într-un loc drag mie. Am o perioadă de recuperare, care e destul de grea dar peste care voi trece”, a spus Cătălin Botezatu pe Instagram.

Citeste si :  E incredibil ce se întâmplă între Cătălin Botezatu şi Roxana de la Puterea Dragostei! Uite ce au declarat unul despre celălalt! Asta ar fi bomba anului! EXCLUSIV!

Designerul a fost depistat cu o tumoră extrem de rară la colon, extinsă de la apendice. Celebrul designer a fost supus unor analize amănunțite, într-o clinică din Turcia, în urma cărora doctorii au decis să-l opereze în regim de urgență.

„Deși urmează o interventie extrem de dificilă, vreau să iau partea bună a lucrurilor, și anume faptul că am depistat aceasta tumora în faza incipientă. Abia azi am înțeles importanta controalelor medicale regulate. De 6 ani o am alături pe Eva Pavel, consilier medical, care are grija sa efectuez la timp și regulat toate testele medicale”, a declarat Cătălin Botezatu înainte de intervenția chirurgicală.

Cătălin Botezatu s-a relaxat în Singapore

La începutul lunii septembrie, Cătălin Botezatu s-a relaxat într-o vacanță de vis în Singapore.  Designerul s-a cazat în primul hotel urban eco din Singapore.

„Am ales această vacanță pe filosofia unui stil de viață sănătos, sustenabil. Am fost încântat să aflu că în hotelurile acestea nu există plastic. Totul este reciclabil. Se refolosesc și cojile de fructe, din care se prepare parfum de interior sau uleiuri aromate. La rândul meu, am transformat coji de portocale într-un astfel de parfum”, a spus Botezatu la întoarcerea în țară.

Citeste si :  Raed Arafat, mesaj pentru guvernanți: „Să nu creadă vreunul, vreodată, că nouă ne este frică să fim auditați”
Loading...