Nu va mai umiliti copiii! Ce spun psihologii despre suptul degetului

Nu cred sa existe un act sa provoace mai multa valva, suferinta si neputinta decat suptul degetului la copii (sau al degetelor) si mai ales, a celor trecuti de varsta de 5 ani.

Daca in primul an de viata, suptul degetului este privit ca o normalitate cu ingaduinta si acceptare, pe de o parte datorita argumentelor fiziologice privind sistemul digestiv al bebelusului si pe de alta parte a argumentelor psihanalitice privind organizarea libidinala stadiala, respectiv corelarea primului an de viata cu stadiul oral de dezvoltare, nu la fel se intampla si mai tarziu.

Statisticile evidentiaza tendinta incetarii suptului degetului in jurul varstei de 5-6 ani, insa exista numerosi copii care continua sa-si suga degetul vreme indelungata pana la adolescenta, maturitate, precum si altii care nu reusesc sa se opreasca nicicand din acest gest, potrivit specialistilor.

Desigur ca, din cauza oprobriului societatii si rusinii care invaluie acest act, nu se cunoaste cu precizie numarul adultilor care isi sug degetul. Cunoscuta cantareata Rihanna declara la varsta de 23 ani ca inca isi suge degetul.

Ma voi opri in acest material asupra umilintelor indurate de copiii – prescolari si scolari, care isi sug degetul, din partea parintilor, altor copii si intregii societati.

Pentru ca suptul degetului nu este un act care sa fie stopat dintr-odata cu o ciocolata, cu o promisiune materiala mareata sau dimpotriva, cu amenintare si abuz fizic, parintii se gasesc pusi fata in fata cu propria lor neputinta de a-l face pe copil sa renunte la adictia pentru deget. Neputinta parintilor activeaza si colecteaza intreaga lor frustrare, furie si agresivitate, pe care le mixeaza la un loc cu imaginatia si pe care le canalizeaza asupra copilului sub forma celor mai “originale” strategii de actiune.

Citeste si  Doliu în politica românească! S-a stins din viață un nume mare

Astfel, ii obliga pe copii sa poarte permanent manusi, le bandajeaza degetul sau le aplica pe el solutii cumparate din farmacie sau preparate in casa chiar de ei (ex.: ketchup picant cu adaos de piper, ardei iute, materii fecale etc.), incercand cu disperare, prin orice mijloace sa blocheze accesul degetului in gura copiilor.

Vezi cele mai noi Stiri Vdtonline.com

Unii parinti folosesc mijloace mult mai “subtile”, de tipul agresiunilor psihice sub forma ironiilor, criticilor si injuriilor: Esti un bebelus/ Gura de peste, ii fac de rusine la scoala in fata clasei sau a prietenilor, in timp ce o alta categorie de parinti nu se da in laturi de la a crede cu tarie in eficienta mijloacelor fizice, lovindu-i peste degete ori de cate ori ii surprind asupra faptului sau legandu-le mainile la spate asemeni prizonierilor.

Nu cred sa existe un act sa provoace mai multa valva, suferinta si neputinta decat suptul degetului la copii (sau al degetelor) si mai ales, a celor trecuti de varsta de 5 ani.

Acestea sunt numai cateva exemple de resurse de care dispun si pe care le folsesc pentru a-i determina pe copii sa renunte la suptul degetului.

Cele mai multe dintre ele le cunosc din propriile lor experiente, fiind deci, preluate de la parintii lor.Ce poate sa faca un parinte pentru a-l ajuta intr-o maniera sanatoasa emotional pe copil sa renunte la suptul degetului? Primul si primul lucru pe care trebuie sa-l bifeze parintele, este acela de a se pune in locul copilului, de a incerca sa inteleaga ce simte, ce traieste, ce gandeste, ce este important pentru copil. Sa fie in contact autentic cu copilul, cautand sa identifice situatiile concrete in care acesta isi suge degetul (ex.: cand este furios, cand ii vine sa planga, cand are un disconfort, cand se simte singur, cand este plictisit, cand adoarme etc.).

Citeste si  Femeia care s-a întors din moarte: "Îmi scoseseră afară toate măruntaiele şi căutau duodenul. Dar acolo exista doar puroi"

Nu toti copiii isi sug degetul in aceleasi situatii. A identifica aceste situatii il ajuta deja pe parinte sa gaseasca raspunsurile corecte, directionandu-l in a-i oferi atentie, grija si iubire exact in momentele in care copilul are nevoie.

A cauta explicatii, argumente, analizand impreuna cu copilul ce, cum si de ce se intampla nu este suficient, ba mai mult, are cea mai mica eficienta in a schimba lucrurile.

Parintii trebuie sa intre in lumea copilului si au acces la ea numai prin intermediul jocului, ghidati de preferintele copilului. Desen, pictura, plastilina, jocul cu nisip, povesti, marionete, dramatizare – iata numai cate mijloace pe care le avem la indemana. Degetele pot fi de exemplu, insufletite si copilul poate purta un dialog cu ele, schimband rand pe rand rolurile si afland cum se simt ele in gura copilului.

Astfel, copilul poate afla ca degetele se simt infricosate in gura lui datorita intunericului, ca se simt vlaguite, fiind supte in forta, ca simt durere atunci cand dintii copilului le preseaza etc. In continuare, degetele pot striga dupa ajutor, de ce anume au ele nevoie, cum le poate ajuta copilul etc. Pentru ca totul sa fie cat mai autentic, parintele il poate ajuta pe copil desenand figure umane pe buricele degetelor, copilului fiindu-I mai usor sa intre in contact cu ele.

Citeste si  Surpriza lui Fuego pentru Irina Loghin. Artista a rămas fără cuvinte

Copilul constientizeaza cu ajutorul parintelui toate aspectele implicate in suptul degetului, de la senzatii gustative, tactile, olfactive, al emotii, ganduri, nevoi etc.

Cand si daca parintii nu stiu cum sa intre in lumea copiilor si sa directioneze jocul, este indicat sa se adreseze unui psiholog care sa ii ajute sa inteleaga lucrurile, sa isi descopere resursele si sa actioneze cat mai curand intr-o maniera sanatoasa emotional, altfel umilintele indurate de copil sunt doar inceputul avalansei coplesitoare de trairi afective care graviteaza in jurul neincrederii in sine, a unei imagini negative despre sine care il vor insoti pe copil toata viata.

AUTOR: Camelia Chetu – Psiholog clinician si Psihoterapeut – Psihoterapia Copilului, Cuplului si Familiei

Loading...