O asistentă de la maternitate a recunoscut că, în decurs de 12 ani, a schimbat peste 5.000 de copii la naştere.

Aflată acum pe patul de spital, femeia a cerut iertare familiilor copiilor şi a explicat că a făcut totul pentru distracţie.

Fosta asistentă, care suferă de cancer, a recunoscut că, timp de 12 ani, a schimbat la naştere peste 5000 de copii, la The University Teaching Hospital (UTH) din Zambia. Fost asistentă a explicat că vrea să moară împăcată şi crede că oamenii o vor ierta pentru faptele ei.

„Sufăr de cancer în fază terminală şi ştiu că voi muri curând. Vreau să îmi mărturisesc păcatele în faţa lui Dumnezeu şi în faţa tuturor oamenilor, în special în faţa femeilor care au născut la spitalul UTH în perioada în care eu am lucrat acolo”, a declarat Elizabeth Mwewa, potrivit tuco.co.ke.

„Ştiu că unele cupluri au divorţat după ce au făcut teste ADN şi au aflat că bebeluşii nu le aparţineau”, a declarat fosta asistentă.

Citeste si :  Casa ororilor. Doi frați vitregi au avut șase copii împreună. Detalii incredibile despre cum părinții i-au omorât pe doi dintre copii și cum voiau să scape și de ceilalți

 

Loading...