Baiahaos

Tom Parker și Niketa Chim, doi soți care locuiesc în Warrington, regiunea Cheshire, în Anglia, au fost obligați de autorități să se mute din locuința lor, împreună cu cei trei copii ai lor.

În septembrie, inundații severe au afectat zona, iar autoritățile le-au cerut localnicilor să fugă din calea apelor. Locuința lor era echipată special pentru nevoile unuia dintre copiii lor, care suferă de mai multe probleme medicale și dizabilități.

Remy, în vârstă de cinci ani, este paralizat și țintuit într-un scaun cu rotile, astfel că accesoriile de la baie sunt special făcute pentru a le putea utiliza, a notat Daily Mail.

Un copil cu dizabilități a rămas fără baia special amenajată

Copilul are spina bifida, un defect congenital al coloanei vertebrale, suferă de hidrocefalie, epilepsie și este surd de o ureche.

Părinții și cei trei copii ai lor, Remy, Riko și Levi, au fost obligați să se mute într-o casă „sigură” până când nivelul apelor a scăzut.

Citeste si :  Tragedie într-o familie din Focșani. O fetiță de cinci luni a murit din vina medicilor, susţin părinţii: "Mi-au spus că are roşu în gât şi ne-a trimis acasă"

Tom s-a întors acasă, ca să vadă ce stricăciuni a suferit casa în urma inundațiilor masive, dar a avut un șoc să descopere că nu apa a produs defecte majore, ci că locuința a fost invadată de un grup de tineri care a făcut dezastru. Ei tocmai dădeau o petrecere în casa familiei Parker.

„Am fost să verificăm locuința și am văzut o lumină aprinsă. M-am uitat pe geam”, a spus bărbatul.

Când i-a întrebat pe tineri ce caută acolo, aceștia i-au răspuns că nu știau că acea casă aparține cuiva, că locuiește cineva acolo.

40-50 de „musafiri” au petrecut în locuința lor!

Oamenii au avut un șoc când au constatat câți „musafiri” nepoftiți au avut, circa 40-50, și mai ales, când când au constatat ce au lăsat în urmă.

Toată casa a fost distrusă, dar cele mai multe stricăciuni au fost făcute tocmai în baia care fusese special amenajată pentru a-l ajuta pe Remy.

„Copiii și-au pierdut casa! Ne e frică să ne întoarcem acolo! Nu ne mai simțim în siguranță!

Citeste si :  “Nimeni nu e o mamă perfectă!” Pentru Sore, viața de familie este prioritară, dar nu-și neglijează nici cariera

Casa în care am fost cazați nu era potrivită pentri nevoile noastre. Parcă am fost pedepsiți pentru că locuința noastră a fost inundată. Copiii mei n-ar trebui să treacă prin așa ceva, mai ales că se apropie Crăciunul!”, a mai spus Nikita.

Poliția a reținut trei tineri

Poliția a deschis o anchetă. „E un caz strigător la cer că o familie și-a pierdut astfel toate bunurile, ca rezultat al acțiunii unor vandali!

Familia a fost deja obligată să-și părăsească locuința din pricina inundației, acum trebuie să stea și mai mult timp departe, până vor fi gata lucrările de reparație”, a spus sergentul Alex reeves, care conduce investigația.

Trei tineri (doi băieți și o fată) au fost reținuți de autorități.

Loading...