A fost vegetariană convinsă, timp de 30 de ani, dar acum a devenit din nou omnivoră, are o fermă de porci și este măcelar profesionist, scrie 9gag.com.

Tammi Jonas (49 de ani), o vegetariană convinsă care locuiește în orașul australian Victoria, a mâncat un hamburger cu carne în timp ce era însărcinată cu cel de-al treilea copil al său.

Gestul i-a schimbat complet viața. Acum, este un măcelar profesionist și deține o fermă de porci.

Tammi a încetat să mănânce carne la vârsta de 19 ani, după ce a citit cartea Animal Liberation („Eliberarea animalelor”) a filosofului australian Peter Singer, publicată în 1975, în care este descris tratamentul animalelor și al păsărilor domestice, crescute la curte.

Ea și-a menținut cu succes statutul de vegetarian, timp de două sarcini, dar în timp ce era însărcinată cu cel de-al treilea copil, a devenit „periculos de anemică”.

După ce tratamentul cu suplimentele de fier a eșuat, ea s-a gândit că proteinele sunt cea mai bună metodă de a deveni sănătoasă.

„Eram, într-o zi la serviciu și mă gândeam doar că un burger ar rezolva asta”, a precizat ea pentru 10daily.com.au.

Ceea ce a și făcut. Astfel, de-a lungul timpului, a revenit la un stil de viață omnivor.

Tammi Jonas:

M-am întors la carne roșie, vită și miel, o dată pe săptămână pe toată durata sarcinii și au trecut câțiva ani înainte să consum și carne de porc sau carne de pasăre.

Tammi Jonas:

Ea a adăugat că a fost atentă să mănânce doar carne de la animale crescute și sacrificate etic.

Acum, ea și soțul ei – după cercetări și discuții îndelungate – au decis să cultive legume la scară mică și să crească animale în mod corespunzător.

Au ales să aibă o fermă de porci, deoarece sunt unele dintre cele mai prost tratate animale în sistemele industriale, scrie 9gag.com.

Ea a adăugat că se simte „cea mai îndreptățită”, ca mâncător de carne, atunci când știe că animalele sacrificate nu au avut „nicio teamă și nicio durere”.

Unii oameni vor fi critici, pe motiv că uciderea animalelor este un lucru rău. Dar nu cred asta, nu cred că uciderea unui animal pentru consum nu este etică, dacă a avut o viață bună.

Tammi Jonas continuă să sprijine cauza vegetarienilor, dar speră să găsească „cea mai bună metodă de a mânca pe o planetă cu resurse finite”, și a spus că ferme ca ale ei pot „ajuta la stoparea inversarea sau cel puțin la atenuarea schimbărilor climatice”.

Ea speră doar ca prietenii săi vegetarieni să poată accepta noul ei stil de viață, în același timp apelând la dezvoltarea industriei cărnii, aflată în plină dezvoltare.

Loading...