Un băieţel de 12 ani a găsit în 1938 o piatră neagră pe care a folosit-o timp de 9 ani ca opritor pentru ușa din casa familiei sale.

Roy Spencer din Queensland, Australia, se afla alături de tatăl lui, miner într-un centru de exploatare minieră a bijuteriilor, când a făcut ceea ce părea o banală descoperire.

A găsit o piatră și a dus-o în casa familie. Nimeni nu și-a dat seama timp de 9 ani că ce părea un simplu cristal negru era de fapt un safir de 1, 156 carate.

După ce tatăl copilului a aflat că safirele pot fi găsite în toate culorile curcubeului, a realizat că băiatul lui a descoperit o adevărată comoară.

Bijutierul armean Harry Kazanjian a fost cel care a cumpărat safirul, oferindu-i minerului 18,000 de dolari, echivalentul la aproape 185,000 de dolari la ora actuala.

Kazanjian s-a decis să taie safirul, iar în urma acestei operaţii a găsit în interiorul cristalului modelul unei stele cu şase colţuri. A pierdut 423 de carate tăind piatra, dar valoarea safirului stea a crescut, ajungând la 1 milion de dolari în anul 1949.

Piatra prețioasă a fost numită “The Black Star of Queensland” și este una dintre cele mai cunoscute din lume, valoarea ei actuală fiind de aproape 80 de milioane de dolari.

Loading...