Președintele Iohannis a promulgat proiectul de lege privind Telemunca, care vizează forma de organizare a muncii prin care salariatul, în mod regulat şi voluntar, îşi îndeplineşte atribuţiile specifice funcţiei, ocupaţiei sau meseriei pe care o deţine, în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, cel puţin o zi pe lună, folosind tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor.

Legea, care reglementează activitatea de telemuncă, definește telemunca astfel:„Forma de organizare a muncii prin care salariatul, în mod regulat şi voluntar, îşi îndeplineşte atribuţiile specifice funcţiei, ocupaţiei sau meseriei pe care o deţine, în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, cel puţin o zi pe lună, folosind tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor”.

Parlamentul a eliminat o limitare a telemuncii la contractele cu normă întreagă, așa cum era prevăzută în proiectul de lege ințiat de Guvern. Astfel, telemunca va fi reglementată și pentru contractele cu timp parțial de lucru (part-time).

Angajații care s-ar putea încadra în activitatea de telemuncă, ce implică tehnologia informației, sunt: programatorii, content marketerii, specialiștii în SEO (optimizarea site-urilor pe motoarele de căutare), specialiști în social media etc. Lia Olguța Vasilescu spune, însă, că legea privind telemunca nu se va aplica video-chat-urilor, care sunt ilegale.

Citeste si  Ela Craciun, la Gala Unica, la doua luni dupa ce a nascut al treilea copil

Potrivit legii, angajatorul este îndreptățit să verifice activitatea telesalariatului. În cazul activităţii de telemuncă, contractul individual de muncă trebuie să conțină, în afara elementelor prevăzute la art. 17 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, următoarele:

a) precizarea expresă că salariatul lucrează în regim de telemuncă;

b) perioada şi/sau zilele în care telesalariatul îşi desfăşoară activitatea la un loc de muncă organizat de angajator;

c) locul/locurile desfăşurării activităţii de telemuncă, convenite de părţi;

d) programul în cadrul căruia angajatorul este în drept să verifice activitatea telesalariatului şi modalitatea concretă de realizare a controlului;

e) modalitatea de evidenţiere a orelor de muncă prestate de telesalariat;

f) responsabilităţile părţilor convenite în funcţie de locul/locurile desfăşurării activităţii de telemuncă, inclusiv responsabilităţile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în conformitate cu prevederile art. 7 şi 8;

g) obligaţia angajatorului de a asigura transportul la şi de la locul desfăşurării activităţii de telemuncă a materialelor pe care telesalariatul le utilizează în activitatea sa, după caz;

Citeste si  DOLIU pe scena politica: "Constantinescu era un om de o mare calitate profesionala. Este o pierdere grea"

h) obligaţia angajatorului de a informa telesalariatul cu privire la dispoziţiile din reglementările legale, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi/sau regulamentul intern, în materia protecţiei datelor cu caracter personal, precum şi obligaţia telesalariatului de a respecta aceste prevederi;

i) măsurile pe care le ia angajatorul pentru ca telesalariatul să nu fie izolat de restul angajaţilor şi care asigură acestuia posibilitatea de a se întâlni cu colegii în mod regulat;

j) condiţiile în care angajatorul suportă cheltuielile aferente activităţii în regim de telemuncă.