Probleme cu kilogramele? Sigur faci ceva greşit! 7 motive pentru care nu reuşeşti să slăbeşti

0
295

Vrei să scapi de kilogramele în plus şi nici vorbă să slăbeşti, deşi poate ai încercat diete variate? Cel mai probabil, fără să realizezi, faci ceva greşit. O mare problemă a femeilor care vor să piardă în greutate este somnul. Lipsa odihnei te poate împiedica să vezi alte cifre pe cântar.

Iată care sunt principalele motive pentru care ai putea să nu slăbeşti:

NU EŞTI ATENT/Ă LA CE MĂNÂNCI:

Adesea, oamenii nu sunt conştienţi cât de mult mănâncă de fapt. Potrivit Health Line, studiile au demonstrat că atenţia oferită regimului alimentar te ajută să pierzi în greutate.

Oamenii care îşi notează ce mănâncă sau cei care îşi fotografiază mesele pierd mai mult în greutate decât cei care nu fac aceste lucruri în mod frecvent.

NU MĂNÂNCI SUFICIENTE PROTEINE:

Proteinele sunt cei mai importanţi nutrienţi în procesul de pierderea în greutate. Mâncând proteine care au 25-30% de calorii îţi poţi creşte metabolismul cu 80-100 de calorii pe zi. În acelaşi timp, proteinele sunt mai hrănitoare, motiv pentru care vei consuma mai puţine calorii, fără a fi tentat/ă să mănânci între mese.

Mănâncă multe proteine la micul dejun. Studiile au demonstrat că persoanele care mănâncă la micul dejun o masă bogată în proteine au mai puţine pofte pe timpul zilei.

MĂNÂNCI PREA MULTE CALORII:

Poate crezi că nu este cazul tău, însă multe persoane subestimează numărul de calorii pe care le consumă zilnic. Dacă nu slăbeşti, încearcă să îţi stabileşti mesele în funcţie de numărul de calorii necesare ţie. Află câte calorii ar trebui să consumi într-o zi pentru a slăbi. Apoi verifică numărul de calorii pe care mesele tale îl au. Este o modalitate bună şi de a măsură câte calorii îţi revin din proteine, carbohidraţi, grăsimi, etc.

MĂNÂNCI PREA MULTE ALIMENTE PROCESATE:

Calitatea alimentelor este la fel de importantă precum cantitea lor. Alimentele integrale îţi pot regla apetitul şi te pot face să te simţi mult mai puternic/ă şi sănătos/sănătoasă.

Aceste alimente sunt mult mai hrănitoare, motiv pentru care nu vei fi tentat/ă să mănânci între mese.

NU RIDICI GREUTĂŢI:

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poţi face când pierzi kg este să faci o oarecare formă de antrenament de rezistenţă.

Asta te va ajuta să nu pierzi masă musculară, masă musculară care este arsă şi ea alături de grăsime când nu te antrenezi. Antrenamentul fizic ajută şi metabolismul care tinde să scadă în perioadele în care slăbim.

BEI BĂUTURI CARE CONŢIN ZAHĂR:

Creierul nostru nu înregistrează caloriile obţinute din băuturile cu zahăr potolindu-ne foamea.

Iar acest lucru nu este valabil doar în cazul băuturilor acidulate, ci şi a apelor cu vitamine care sunt pline de zahăr.

Chiar şi sucurile de fructe sunt problematice, motiv pentru care nu ar trebui să fie consumate în cantităţi mari.

NU DORMI BINE/SUFICIENT:

Studiile au arătat că deprivarea de somn este cel mai mare factor de risc pentru obezitate. Somnul este unul dintre cei mai importanţi factori în sănătatea fizică şi psihică.