Ștefan-Bănică-și-fratele-cel-mic-al-Cristinei-Țopescu,-îndurerați-la-incinerarea-jurnalistei

Trupul neînsuflețit al Cristinei Țopescu a fost incinerat joi, 16 ianuarie, la Crematoriul Vitan-Bârzești din București.

Familia a respectat astfel dorința jurnalistei, care a vrut să fie incinerată după moarte. La ceremonie au participat mama Cristinei, Rodica Țopescu, cea de-a treia soție a lui Cristian Țopescu, Christel Ungar, și fiul acestora, dar și iubitul din tinerețe al Cristinei, Ștefan Bănică Jr.

Familia și câțiva prieteni apropiați au condus-o pe Cristina Țopescu pe ultimul drum. Trupul neînsuflețit al jurnalistei a fost incinerat, la dorința acesteia, joi, 16 ianuarie.

Puțin înainte de ora 13.00, la Crematoriul Vitan Bârzești din București au venit membrii familiei Cristinei: mama și cei doi frați vitregi ai regretatei jurnaliste, Cristi și Sebastian, cel din urmă însoțit de mama lui, Christel Ungar, cea de-a treia soție a lui Cristian Țopescu.

Rodica Țopescu a făcut față cu greu momentului și a avut nevoie de susținerea medicului Monica Pop, o prietenă apropiată a Cristinei.

Dr. Monica Pop (dreapta) a susținut-o pe mama Cristinei Țopescu

La ceremonie au mai participat Andreea Berecleanu, prezentatoarea Observatorului de seară de la Antena 1, Alexandru Sassu, fost președinte al TVR, dar și Ștefan Bănică Jr., bărbatul alături de care Cristina a trăit o iubire pătimașă, la începutul anilor 1990. Ștefan a preferat o intrare laterală în crematoriu, ca să evite jurnaliștii.

Andreea Berecleanu, la ceremonia de incinerare a trupului neînsuflețit al Cristinei Țopescu

Cenușa va fi depusă într-un cavou din Cimitirul Bellu

Rodica Țopescu a declarat, miercuri, la intrarea în capela Cimitirului Bellu, că cenușa regretatei jurnaliste va fi depusă într-un cavou din Cimitirul Bellu după ceremonia de incinerare.

Cine a fost Cristina Țopescu

Cristina Țopescu s-a născut la Oradea, în 1960. A fost fiica lui Cristian Țopescu, celebrul comentator sportiv. Cristina a absolvit Facultatea de Limbi Străine din București și a intrat în lumea televiziunii în perioada 1970-1979, când a apărut în mai multe emisiuni pentru copii. A lucrat la Pro TV, Prima TV și Antena 3, de unde s-a retras în 2017, invocând probleme personale. În 2013, Cristina Țopescu a devenit membră PSD.

Jurnalista a fost găsită moartă în casa în care locuia, în Tunari, duminică, 5 ianuarie. Din primele informații oferite de anchetatori, se pare că Cristina Țopescu a murit în urmă cu mai bine de două săptămâni, în somn.

Dosarul morții Cristinei Țopescu este investigat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov. O expertiză toxicologică este în curs de desfășurare, pentru că pe noptiera ei s-au găsit mai multe pastile.

Loading...