Totul despre boala cruntă a Mirabelei Dauer

0
1174
2 3 Bd 1 4col
Solista este internată într-un spital privat din Bucureşti

O veste-şoc a întristat recent lumea mondenă. La începutul acestei săptămâni, îndrăgita Mirabela Dauer a ajuns pe masa de operaţie, pentru că medicii i-au descoperit la rinichi o piatră, dar şi o tumoră. Din păcate, asta nu e tot, iar Vdtonline! îţi prezintă adevărul despre starea de sănătate a cântăreţei noastre.

Mirabela Dauer (70 ani) a trecut prin clipe dificile după ce medicii i-au descoperit o tumoră la nivelul unui rinichi. Sfătuită de specialişti că operaţia este cea mai bună soluţie, interpreta a ajuns la cuţit luni, 29 ianuarie, la o clinică privată din zona Fundeni.

Medicii i-au extirpat un rinichi îndrăgitei artiste, care s-a simţit foarte rău încă de la întoarcerea din Israel, unde a susţinut un concert la începutul lunii ianuarie. Mirabela şi-a făcut de urgenţă analizele, imediat cum a revenit în ţară, iar doctorii au dat un verdict crunt. Conform unor surse medicale, boala de care suferă Mirabela i-a afectat artistei încă două organe. Drept urmare, după extirparea rinichiului, Mirabelei i s-au tăiat şi porţiuni din zonele afectate.

Raoul şi Mirabela sunt din nou apropiaţi, după ce au fost certaţi circa 4 ani
Raoul şi Mirabela sunt din nou apropiaţi, după ce au fost certaţi circa 4 ani

După intervenţia chirurgicală de luni, artista se simte bine şi se recuperează, iar apropiaţii speră ca ea să se refacă grabnic şi să revină pe scenă.

”Doctorii i-au scos un rinichi, dar i-au mai tăiat şi din alte organe afectate. Momentan este în recuperare, merge într-o direcţie bună. Se află internată într-un spital privat din Fundeni, unde este îngrijită aşa cum trebuie”, ne-au spus surse medicale. Şi Raoul, prietenul şi partenerul de scenă al Mirabelei, a comentat despre starea de sănătate a vedetei.

Solista, internată într-un spital privat din Bucureşti

“Cert este că Mirabela, într-adevăr, este un om care are grijă de sănătate, periodic îşi face analizele din dorinţa de a fi cu toate la zi. La ultimele analize pe care şi le-a făcut i s-a găsit o tumoră la rinichi, care a fost poziţionată aiurea şi a fost necesară extirparea întregului organ ca să poată fi extirpată şi acea tumoră. Operaţia a avut loc astăzi (n.r. – luni, 29 ianuarie). Până acum ştim că Mirabela este la terapie intensivă. Ea este o persoană foarte discretă, a dorit să păstreze acest lucru doar pentru ea, nu pentru că ar avea ceva de ascuns”, a declarat Raoul la Antena Stars. Informaţia s-a rostogolit în presă după ce Mirabela Dauer a postat luni seară o declaraţie oficială pe pagina de Facebook.

“Dragii mei, nu m-am gândit că e o mare ştire faptul că a trebuit să suport o intervenţie chirurgicală. Da, dragilor, am trecut printr-unul dintre acele momente! De fapt, doctorii au trecut! Vă daţi seama ce se întâmpla dacă nu ieşea bine?! Acum mă relaxez, pentru că urmează o perioadă de recuperare, ceea ce pe mine mă enervează, doar mă ştiţi cât de activă sunt! Şi în plus abia aştept să revin în faţa voastră să vă dăruiesc din sufletul meu, prin cântec. Asta e marea mea bucurie. Ce să facem, în viaţă trecem şi prin clipe mai dificile şi-atunci ne sprijinim pe sentimente adevărate, iar eu am avut tot sprijinul din dragostea voastră, a fanilor mei. Vă iubesc şi vă mulţumesc! Şi ne revedem foarte curând. Vă îmbrăţişez tare, tare”, a scris Mirabela Dauer. Din pricina intervenţiei, artista şi-a anulat spectacolele pe care urma să le susţină zilele acestea în SUA, alături de Raoul, Alina şi Romeo de la Alesis, dar şi de Nicu Paleru şi Maria Dragomiroiu.

Marina Almăşan, semnal de alarmă cu privire la dieta pe care a ţinut-o Mirabela

În noiembrie 2017, Mirabela Dauer a recunoscut că a început să se simtă rău în urma unei diete celebre, pe care au încercat-o multe femei din România, dieta Dukan (dietă bazată pe consumul de proteine, în detrimentul glucidelor şi lipidelor). “M-am săturat de diete. Nu au avut efect. Am ţinut tot ce exista, inclusiv Dukan. Da, am avut probleme, am ţinut 6 luni Dukan. Nu am avut probleme cu ficatul, ci cu rinichii. Prea multe proteine, eu şi aşa sunt mâncătoare de carne“, a declarat Mirabela pentru wowbiz.ro. Îngrijorată de starea de sănătate a prietenei ei, Marina Almăşan şi-a spus of-ul pe blog, încercând să tragă un semnal de alarmă asupra dietelor care îţi pot face mai mult rău decât bine.

“«Dukan îţi distruge organismul. Dukan te poate aduce chiar la cancere», spunea Cristi Mărgărit (n.r. consultant în nutriţie). Mă simt uşor vinovată. La pachet, sper, cu alte câteva milioane de oameni. Căci Mirabela, dacă a urmat dieta cu pricina, a făcut-o pentru noi. Pentru noi, cei ce o iubim şi o aşteptăm cu bucurie pe scenele noastre, în emisiunile noastre, în sălile de concerte, în sufrageriile friguroase de bloc în care ne-o aduce televizorul”, a scris Marina Almăşan, pe femeide10.ro. (Alina Bucsain)