Un bărbat din Brăila a montat în baia apartamentului o cameră video pentru a-și prinde soția în flagrant.

Acesta era extrem de gelos și bănuia că femeia îl înșală în propria locuință, iar camera video o instalase pentru a strânge probele necesare infidelității femeii.

Bărbatul n-a stat prea mult pe gânduri, a cumpărat sistemul de supraveghere, l-a instalat în baie, numai că peste el a dat… soacra. „Cercetările efectuate au scos la iveală faptul că dispozitivul fusese montat de ginerele femeii, care bănuia că soţia sa are o relaţie extraconjugală şi că foloseşte în acest scop respectiva locuinţă. Ceea ce nu a avut în vedere bărbatul, însă, a fost faptul că în acest mod încalcă dreptul la viaţă privată al tuturor locatarilor casei, drept ocrotit şi prin legea penală”, a declarat subinsp. Laura Belciugan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, pentru obiectivbr.ro.

Femeia în vârstă de 52 de ani a sunat imediat la Poliție, iar bărbatul gelos s-a ales cu dosar penal pentru violarea vieții private. Această faptă se pedepsește cu închisoarea de la o lună la șase luni sau cu amendă.

Loading...