Un tânăr de 19 ani, din Deva, a vrut o oră de amor cu o prostituată, dar s-a ales cu o condamnare de doi ani. Acesta s-a supărat pe femeie, a lovit-o și i-a luat înapoi banii pe care i-a plătit. Judecătoria Deva l-a condamnat pentru tâlhărie.

Tânărul a fost nemulțumit de faptul că fata a vrut să plece înainte de termenul pentru care plătise, a lovit-o și i-a luat înapoi banii pe care i-a plătit.

„Inculpatul este un tânăr în vârstă de 19 ani, student în anul I la Universitatea Craiova. Dornic de aventură, în seara zilei de 10 mai 2018, în jurul orelor 22:00, a căutat pe internet, respectiv pe un site, la secţiunea Matrimoniale, o persoană de sex feminin cu care să întreţină relaţii sexuale contracost.

Astfel, a găsit-o şi a contactat-o telefonic pe persoana vătămată, stabilind să se întâlnească în Deva, în faţa blocului Q4. La această adresă, persoana vătămată, care de 4 ani practică prostituţia şi are anunţuri pe site-ul respectiv, a închiriat – de aproximativ un an -, o garsonieră unde să întreţină, contracost, relaţii sexuale cu clienţii pe care îi racola de pe internet”, se arată în dosar.

Citeste si :  Umilinta pentru Liviu Dragnea in inchisoare! Ce a ajuns sa faca pentru a iesi mai repede din puscarie

Fata a vrut să plece la altă „comandă”

După ce tânărul a ajuns la această adresă, s-a înţeles cu prostituata să-i achite suma de 200 lei pentru a întreţine raporturi sexuale orale şi normale timp de o oră. După ce au întreţinut relaţii sexuale timp de 30 de minute, tânăra l-a anunţat pe devean că se grăbeşte să ajungă la Orăştie, unde o aşteptă un alt client.

„Inculpatul a fost deranjat de faptul că persoana vătămată nu şi-a respectat înţelegerea de a petrece împreună o oră, insistând să mai rămână împreună. Cu toate astea, cei doi au coborât în faţa blocului, iar persoana vătămată aştepta o maşină pentru a o conduce la Orăştie, timp în care inculpatul îi reproşa femeii că nu au stat mai mult timp împreună, deşi îi plătise tariful solicitat.

Brusc, acesta i-a smuls poşeta din mână persoanei vătămate, ea a opus rezistenţă, iar în momentul deposedării, ceasul ei, aflat pe mâna dreaptă, s-a rupt şi a căzut pe asfalt. Pentru a-şi asigura scăparea, dar şi pentru a păstra poşeta, a lovit-o puternic cu piciorul în zona inghinală, persoana vătămată a căzut la pământ, apoi tânărul a urcat în autoturismul cu care venise şi a fugit înspre casa unde locuieşte împreună cu părinţii săi”, mai scrie în dosar.

Citeste si :  Apariția șocantă a lui Dragnea la pușcărie în ziua alegerilor prezidențiale 2019! Toți cei care l-au văzut când a apărut printre colegi au rămaș șocați!

Deveanul a dat foc poşetei pe care a introdus-o într-o sobă, dar nu înainte de a-şi recupera suma de 200 lei pe care i-o achitase anterior prostituatei şi pe care a păstrat-o şi a ascuns-o în autoturism.

Tânăra prostituată s-a costituit parte civilă în dosar cu suma de 1.000 de lei, iar tatăl studentului a achitat întreg prejudiciul. Totuşi, bărbatul a fost condamnat la doi ani de închisoare, sentinţa nefiind însă definitivă.

Loading...