O nouă scenă de violență extremă între eleve a fost filmată într-un parc din Sibiu. Două fete s-au păruit în Parcul Cetății din orașul de pe Cibin.

Incidentul a avut loc luni după-amiază și a fost filmat de alți elevi, care le-au încurajat pe cele două să se bată în continuare, a informat oradesibiu.ro.

Cea care lovește mai aprig este elevă la Liceul Tehnologic „Avram Iancu” din Sibiu, iar victima studiază de la Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna”. Pe fundal se aude, printre înjurăturile fetelor, și cum un băiat le cere să se lovească „mai tare”. Iar una dintre fetele implicate a spus, la un moment dat: „Te omor, ai înțeles?”.

Inspectoratul nu va face o anchetă, poliția – da

Realitateadesibiu.net a anunțat că Inspectoratul Școlar Județean Sibiu spune că nu va începe o anchetă deoarece agresiunea s-a petrecut în afara orelor de curs și în afara spațiului școlar.

„Conform statutului elevului, din păcate, o cercetare disciplinară a acestor fapte se poate realiza numai în situația în care ele se petrec în spațiul școlar. Ce este în afara spațiului școlar este pus pe seama organelor abilitate”, a spus pentru Realitatea, Constantin Dincă, purtător de cuvânt al IȘJ Sibiu.

În schimb, Poliția Sibiu, chiar dacă nu s-a depus nicio plângere, a anunțat că va demara o anchetă.

Loading...