Într-o conferință de presă pe care a susținut-o joi la sediul PSD, Viorica Dăncilă a afirmat că nu crede că Klaus Iohannis a purtat cască în ureche la conferința de miercuri, potrivit Hotnews.

„Nu cred că dl Iohannis a purtat acea cască în ureche”, a spus Viorica Dăncilă.

Ea a negat că această știre falsă ar fi plecat de la PSD.

„Presupun că doamna Firea a văzut în spațiul online această știre, a preluat-o, am văzut că a șters pe urmă. În niciun caz nu a fost lansat de PSD pentru că în acest caz nu era vorba și despre candidatul PSD la prezidențiale”, a afirmat Viorica Dăncilă, potrivit Hotnews.

În timp ce Klaus Iohannis susținea miercuri o conferință de presă la sediul PNL, mai mulți pesediști au început să distribuie pe rețelele de socializare o fotografie falsă, în care președintele părea că poartă o cască în ureche. Ulterior, Gabriela Firea și ceilalți membri PSD care au postat fotografia respectivă, au șters imaginea de pe conturile lor de socializare.

Citeste si :  Motivul pentru care Viorica Dăncilă nu a făcut niciodată un copil. Pe Victor, unicul său fiu, l-a înfiat când avea 26 de ani

Declarația de joi a Vioricăi Dăncilă vine la o zi după ce aceasta a fost ironică la adresa lui Klaus Iohannis, în conferința de presă pe care a susținut-o miercuri, imediat după Klaus Iohannis.

Întrebată de jurnaliști de ce citește de pe foi, Viorica Dăncilă a răspuns:

„Am vrut să răspund punctual la fiecare afirmație. Acum vorbesc liber”, a spus fostul premier, afirmând apoi: „Oricum vreau să vă spun să vă uitați bine la mine, că nu am cască”.

Loading...